Comerciant din Mamaia Nord, sancționat dur de CJPC: produse expirate și etichete modificate

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a aplicat o sancțiune severă societății SC Andomir SRL, în urma unui control care a scos la iveală nereguli grave privind siguranța alimentară și respectarea legislației în vigoare.

Inspectorii au descoperit produse alimentare, inclusiv ciocolată și produse pe bază de cacao, cu data limită de consum modificată de operator prin rescriere peste data inițială de pe ambalaj, deși acestea erau deja expirate. De asemenea, au fost identificate produse cu termenul de valabilitate depășit, unele încă din data de 30.10.2025, dar și din 17.03.2026.

Neregulile nu s-au oprit aici. Vitrinele frigorifice cu băuturi răcoritoare și alcoolice erau amplasate în exteriorul magazinului, expuse direct razelor solare, contrar indicațiilor producătorilor privind depozitarea în spații răcoroase și ferite de lumină.

Totodată, la momentul controlului, operatorul economic nu deținea autorizația de funcționare.

În urma deficiențelor constatate, CJPC a aplicat o amendă în valoare de 35.000 de lei, din care 3.500 de lei pot fi achitați în termen de 15 zile, și a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor (OTPS) până la remedierea problemelor.

Sursa: https://cugetliber.ro/stiri-special-social-comerciant-din-mamaia-nord-sanctionat-dur-de-cjpc-produse-expirate-si-etichete-modificate-550954

Ultimă oră

Același autor