Sursa foto: gov.ro/Radu Oprea
Într-o perioadă în care eficiența economică și impactul social sunt tot mai atent analizate, comparația dintre companiile de stat și cele private ridică întrebări legitime, dar care trebuie tratate cu rigoare și echilibru.
Un mesaj recent al lui Radu Oprea, secretar general al Guvernului, a evidențiat faptul că primele 30 de
, după cifra de afaceri, au avut în 2024 o rată a profitului net de peste cinci ori mai mare decât cele private. În mod izolat, acest indicator poate părea spectaculos, însă în lipsa unui context complet, concluziile pot deveni înșelătoare.
1. Structura sectoarelor – avantaje istorice și reglementare
Majoritatea companiilor de stat activează în domenii precum energie (Hidroelectrica, Nuclearelectrica), transporturi (CFR SA, TAROM), sau distribuție de gaze și apă (Transgaz, Romgaz, Electrica). Acestea operează în sectoare strategice, cu bariere naturale de intrare și reglementări favorabile stabilității. De exemplu, Hidroelectrica are costuri de producție scăzute, operate din infrastructură amortizată în decenii anterioare, ceea ce permite marje de profit ridicate fără a reflecta neapărat performanță managerială.
În schimb, companiile private mari din România, cum ar fi Dedeman, Automobile Dacia, eMAG sau Profi, operează în piețe hipercompetitive. Retailul, producția auto sau comerțul online presupun investiții masive, fluctuații de cerere, presiune pe marje și adaptabilitate constantă. În aceste condiții, o rată a profitului net de 3% nu reflectă ineficiență, ci mai degrabă maturitatea și competiția pieței respective.
2. Eficiența managerială – cum o măsurăm cu adevărat?
Rata profitului este un indicator tentant, dar insuficient. Pentru a evalua performanța managerială trebuie analizate:
– rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) și a capitalului investit (ROIC),
– capacitatea de a inova și de a investi sustenabil,
– disciplina financiară și guvernanța corporativă.
De exemplu, Romgaz are un ROE de peste 20%, dar acest lucru reflectă în mare parte structura sa patrimonială și poziția de piață, nu neapărat o strategie inovatoare. În paralel, Dacia Renault a investit masiv în electrificare și optimizare industrială, operând în condiții de piață dură, cu eforturi permanente de adaptare.
3. Despre „optimizare fiscală” – acuzație sau realitate?
Afirmația că firmele private sunt „mai creative” în optimizările fiscale generalizează fără dovezi. Există diferențe structurale legitime: companiile private pot accesa facilități fiscale pentru cercetare, reinvestire sau dezvoltare regională. Dacă există abuzuri, ele trebuie investigate punctual de ANAF, nu transformate în suspiciune colectivă. În schimb, companiile de stat sunt adesea obligate să verse aproape integral dividendele către bugetul de stat, ceea ce reduce capacitatea lor de reinvestire și modernizare. E o problema aici.
4. Impactul social și economic – o responsabilitate diferită
Companiile de stat trebuie să îndeplinească nu doar obiective economice, ci și obligații de serviciu public. De exemplu, CFR Călători sau Metrorex operează cu tarife subvenționate, ceea ce limitează profitabilitatea. În același timp, companiile private nu au astfel de constrângeri și pot ajusta prețurile în funcție de cerere, fără intervenția autorităților.
5. Cazul Hidroelectrica – profitabilitate maximă, dar la ce preț?
Hidroelectrica, una dintre cele mai profitabile companii din Europa, a înregistrat în 2024 un profit net de peste 7 miliarde de lei. Această performanță remarcabilă vine în contextul în care energia hidro are costuri marginale extrem de mici, iar prețurile din piață au crescut. Însă dacă profitul rezultă din prețuri ridicate pentru consumatori și industrie, apare întrebarea: este acesta un succes economic sau o presiune indirectă asupra inflației și competitivității?
În concluzie, compararea companiilor de stat cu cele private nu trebuie transformată într-o luptă ideologică. Avem nevoie de ambele categorii, dar cu reguli clare:
– companiile de stat să fie transparente, eficiente și bine guvernate;
– companiile private să fie susținute prin politici echitabile și un mediu concurențial predictibil;
– iar analiza performanței să fie făcută cu indicatori relevanți, nu cu concluzii simpliste.
Antagonizarea între cele două lumi nu servește economiei. Cooperarea și complementaritatea sunt cheia unei dezvoltări sustenabile.