Elevii de clasa a X-a de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu pot câștiga până la 1200 de euro de euro fiecare, prin participarea la concursul de idei de antreprenor din cadrul programului Caravana de Educație Financiară, care este acum la cea de-a treia ediție națională.
Elevii trebuie să se înscrie la concurs până pe 6 aprilie 2026.
Echipa câștigătoare a locului 1 primește câte 1200 de euro pentru fiecare elev participant.
Echipa câștigătoare a locului 2 primește câte 750 de euro pentru fiecare elev participant, respectiv echipa de pe locul 3 câte 500 euro/elev (premiile se acorda în lei, la cursul de schimb publicat în regulament, plătit direct elevilor).
Locul 4 aduce fiecărui elev nominalizat câte 200 de euro, net
Inițiativa se desfășoară până pe 3 aprilie și implică 50 de licee din întreaga țară. Timp de trei săptămâni, nu mai puțin de 72 de angajați ai ING Bank România intră în rolul de profesori voluntari, susținând cursuri de educație financiară pentru adolescenți din orașe precum Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Sibiu sau Timișoara.
Proiectul nu se limitează doar la teorie. Elevii au ocazia să participe și la un concurs de idei de afaceri, dedicat în special claselor a IX-a și a X-a, unde creativitatea și spiritul antreprenorial sunt puse la încercare.
Fondul total de premiere ajunge la 13.250 de euro net, iar premiul I poate aduce fiecărui elev câte 1.200 de euro.
„Caravana de Educație Financiară este un proiect cu impact național, construit pentru a sprijini dezvoltarea competențelor financiare ale noii generații și pentru a le oferi adolescenților o bază solidă pentru viața adultă”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.
Aceasta a subliniat importanța implicării voluntarilor și rolul strategic al inițiativei pentru viitor.
Programul vine în continuarea edițiilor anterioare, care au avut deja rezultate notabile: peste 21.000 de elevi din 115 licee au participat între octombrie 2024 și noiembrie 2025.
Reprezentanții sistemului educațional susțin demersul, considerându-l esențial pentru completarea pregătirii elevilor. „Este o dovadă de angajament și responsabilitate față de copii și educația lor”, a afirmat Florin Lixandru, inspector general al ISMB.
Cursurile din cadrul caravanei includ o oră interactivă susținută de voluntari cu experiență, alături de reprezentanții FNaP ProEdu. Pe lângă informațiile practice despre bani, economii și decizii financiare, elevii sunt încurajați să gândească strategic și să lucreze în echipă.
Concursul integrat în program nu este doar o competiție, ci și o oportunitate reală de a testa cunoștințele dobândite și de a explora idei de business. Până în prezent, 45 de elevi au fost premiați în cadrul edițiilor anterioare, cu sume totale de 29.500 de euro.
Președintele Federației Naționale a Părinților FNaP ProEdu, Eugen Ilea, consideră că proiectul are toate șansele să devină o componentă constantă în educația liceală din România: „Cred că are toate datele să devină o prezență normală în orarele elevilor.”