Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, coordonați de șeful instituției, Horia Constantinescu, au efectuat un nou control, de această dată la căminul aparținând Uniunii Județene a Cooperației de Consum Constanța.
În urma verificărilor, inspectorii au descoperit mai multe nereguli, printre care mizerie și condiții insalubre în spațiile verificate. Cu toate acestea, sancțiunile nu au putut fi aplicate pe loc, deoarece administratorul căminului nu s-a prezentat pentru a oferi explicații și pentru a semna documentele constatatoare.