Un consilier local PSD din județul Argeș a fost găsit mort în propria locuință, după ce s-ar fi împușcat cu o armă de foc deținută legal. Bărbatul avea 46 de ani, iar potrivit primelor informații ar fi lăsat și un mesaj în care își explica gestul, scrie.Tragedia a avut loc joi seară în comuna Mihăești, iar alarma a fost dată chiar de soția acestuia, care a sunat la 112 după ce l-a găsit fără suflare.Mesaj de adio și haine pregătite pentru înmormântare Potrivit primelor informații apărute în anchetă, bărbatul – identificat ca fiind Costi Bălășoiu, consilier local PSD – ar fi folosit un pistol pe care îl deținea legal.Surse apropiate anchetei susțin că acesta ar fi lăsat în urmă un mesaj înregistrat în care își explica gestul, iar în locuință ar fi fost găsite haine pregătite pentru înmormântare și lumânări aprinse, detalii care indică faptul că gestul ar fi fost premeditat.Poliția confirmă: bărbatul prezenta o plagă împușcată în zona capului Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a confirmat intervenția în acest caz.