5 C
Constanța
10 martie, 2026

Corina Martin: De la redeschiderea sa din mai 2025, Cazinoul a atras deja peste 220.000 de vizitatori

Președintele Asociației Patronale RESTO, Corina Martin, a participat marți 10 martie a.c., cu o delegație de membri RESTO, la întâlnirea cu conducerea Cazinoul Constanța, care a invitat la prezentarea activităților și evenimentelor planificate pentru vara și toamna 2026, fiind propus să se stabilească deja, și un calendar pentru 2027, dar și să se organizeze un Concert extraordinar de Anul Nou, în Cazino.

Împreună cu agențiile de turism, operatorii hotelieri și de ospitalitate – HORECA din Constanța, își propun creșterea gradului de atractivitate al orașului Constanța, către o Destinație permanentă.

De la redeschiderea sa din mai, 2025, Cazinoul a atras deja peste 220.000 de vizitatori!

„De acum, cel mai căutat și vizitat obiectiv turistic – simbol al Constanței trebuie să creeze Evenimente spectaculoase, care să convingă și să atragă vizitatorii să revină, pentru a nu rata un Festival de cabaret sau de Operă – care să fie pus în scena ca un eveniment grandios – de Viena sau, de ce nu, alteori, de …. Las Vegas!

Cu propunerile făcute astăzi de Ana Mişa, directorul general al companiei de stat ce administrează Cazinoul – putem face un debut spectaculos pe această direcție – DACĂ reușim sa stabilim un circuit corect și profesionist de promovare și de vânzare a pachetelor de intrare și vizitare a Cazinoului și a pachetelor de Festivaluri și Cabaret interactiv – ce pot deveni unice în România și o atracție de neratat.

Cu ani în urmă, făceam cu ușurință alipirea numelor Miami și Mamaia, în intervențiile mele în presa, pentru a imprima direcția pe care Mamaia putea și trebuia să se dezvolte și promoveze. Au trecut acei ani, nu am prins acea direcție, nu mai suntem acolo.

Pentru realitatea în care suntem, îndrăznesc să propun Cazinoului din Constanța grandoare, festivaluluri și evenimente de culoarea, ținuta și standardele Las Vegas , destinație ce strălucește în spectacol și magie, în unicitate și îndrăzneală – ca Strategie destinată să atragǎ, în permanență, turiști și vizibilitate.

Cazinoul nu trebuie să rămână un obiectiv de vizitat o singură dată și atât, ci un arsenal ce trebuie să producă, să “ardă” și să genereze , în permanență, noi și noi teme și prilejuri de Spectacol și de Grandoare.

Antreprenorii din industria de ospitalitate din RESTO și agențiile de turism ce aducem turiști la Constanța – facem Echipă cu conducerea Cazinoului Constanța, pentru Constanta !“ , a declarat Corina Martin, președintele Asociației Patronale RESTO Constanța.

Sursa: https://www.replicaonline.ro/corina-martin-de-la-redeschiderea-sa-din-mai-2025-cazinoul-a-atras-deja-peste-220-000-de-vizitatori-652277?z=p

Ultimă oră

Același autor