9 C
Constanța
16 martie, 2026

CSAT a aprobat amplasarea de avioane SUA de realimentare, de echipament de monitorizare și de comunicații satelitare în corelare cu scutul de la Deveselu

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) reunit miercuri, la ora 9:30, a aprobat dislocarea temporară în România a unor capabilități militare americane. Președintele Nicușor Dan a anunțat după ședință că a fost aprobată amplasarea în România de avioane americane de realimentare, echipamente de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare.

Decizia CSAT, care are nevoie și de aprobarea Parlamentului, care se va reuni tot miercuri, vine în contextul războiului din Iran. Șeful statului a asigurat că românii “nu au motive de îngrijorare” și că “țara lor este o țară mai sigură”.

Nicușor Dan a explicat ce înseamnă dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane în România. „E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spațiul public, a unor echipamente de monitorizare și a unor echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu.Subliniez faptul că aceste echipamente sunt defensive și subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis . În temeni tehnici, se spune că ele sunt echipamente non-cinetice”, a spus Dan, citat de.

În măsura în care Parlamentul aprobă în ședința care urmează să aibă loc tot miercuri, ele vor fi dislocate în baza Acordului de parteneriat între România și Statele Unite și este o colaborare a României cu Statele Unite similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte țări NATO o fac.

Surse citate de Antena 3 precizează că vor fi folosite bazele de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii și că 500 de militari americani vor veni în țara noastră în următoarele 90 de zile.

Pentru ca aceste echipamente și aceste forțe militare să ajungă în România este nevoie de votul Parlamentului. Astfel, în urma ședinței CSAT, președintele Dan a trimis o scrisoare Parlamentului, care se va reuni miercuri după-miază pentru dezbateri și vot.

„Subliniez că e vorba de niște echipamente care sporesc securitatea României. Deci, îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Țara lor este o țară sigură, ba chiar mai sigură”, a dat asigurări președintele României, potrivit.

foto: presidency.ro

Sursa: https://www.obiectivdesuceava.ro/stiri-din-romania/csat-a-aprobat-amplasarea-de-avioane-sua-de-realimentare-de-echipament-de-monitorizare-si-de-comunicatii-satelitare-in-corelare-cu-scutul-la-deveselu/

Ultimă oră

Același autor