2.4 C
Constanța
4 februarie, 2026

Curtea de Apel din Napoli a aprobat extrădarea fraților Mocanu către România – Observator Constanța

Potrivit instituției, instanța italiană a decis în cursul zilei de marți aprobarea cererii de extrădare formulate de autoritățile din România. Ministerul Justiției apreciază hotărârea ca fiind „un succes important al justiției române”, subliniind eficiența cooperării judiciare internaționale în materie penală și buna colaborare dintre autoritățile judiciare române și cele italiene.

Decizia Curții de Apel din Napoli nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la instanța supremă din Italia, conform legislației în vigoare. Ministerul Justiției a precizat că va continua să monitorizeze evoluția procedurii și să colaboreze cu autoritățile italiene pentru finalizarea demersurilor legale.

Manelistul Dani Mocanu și fratele său au fost arestați în noiembrie 2025, în provincia Napoli. La data de 6 noiembrie, Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. De asemenea, acesta primise o condamnare de șase ani și cinci luni pentru proxenetism, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional, însă a beneficiat de încetarea procesului penal în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor.

Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/02/03/curtea-de-apel-din-napoli-a-aprobat-extradarea-fratilor-mocanu-catre-romania/

Ultimă oră

Același autor