Deputatul PSD, Daniel Georgescu, a avut o intervenție în care a cerut încă o dată rezolvarea situației angajaților Șantierului Naval Mangalia. Deputatul a cerut declararea șantierului obiectiv strategic:
”Domnule ministru, nu am să vă întreb nimic despre turism, pentru că eu trăiesc în județul Constanța și mi-este clar că ministerul dumneavoastră împreună cu Ministra Mediului ați deja distrus sezonul estival, prin acțiunile avute sau în acțiunile avute. Eu am de gând să vă întreb ce se întâmplă cu șantierul Naval Mangalia, unde statul român este acționar majoritar. Angajații șantierului nu și-au primit salariile de trei luni de zile. S-a muncit destul de mult la modificarea legii salarizării, pentru ca acei oameni să beneficieze de un ajutor din fondul de garantare a creanțelor salariare. Se întârzie nepermis de mult iarăși pe avizele care trebuiesc luate pe normele de aplicare. Iar dumneavoastră întârziați în a declara acel șantier obiectiv strategic, deși, încă o dată repet, statul român este acționar majoritar.Ce se întâmplă cu discuțiile, negocierile avute trebuie să dăm niște răspunsuri și nu trebuie să mai întârziem foarte mult, pentru că atunci când veți găsi, dacă veți găsi vreo soluție, vă spun că nu o să mai aveți mână de lucru, pentru că oamenii deja au părăsit zona și au părăsit orașul. Și toată mâna de lucru părăsește județul .” a transmis Daniel Goergescu.