Sursa: Pixabay
Publicat la 3 iunie 2023, 07:47
În ultimul său raport, cea mai mare bancă privată din Germania, Deutsche Bank explică faptul că din cauza inflației tot mai mari, firmele și oamenii nu își vor mai putea achita creditele, iar de aici până la recesiune este doar un pas.
Deutsche Bank prognozează faptul că economia americană și cea a Uniunii Europene, ”care stă ceva mai bine”, vor intra în
, în ultimul trimestru al acestui an.
”Indicatorii economici semnalează că un val de neplată este iminent. Gradul de îndatorare al companiilor este ridicat. Iar piețele globale de credit își obțin veniturile mai mult din producție și din vânzarea de bunuri decât din economia reală în general. În viitor, corporațiile își vor pierde probabil puterea de stabilire a prețurilor la vânzarea a bunurilor pe care le produc, din cauza acumulărilor mari de stocuri și a schimbării cererii de după epidemia de Covid 19, dinspre zona de producție de bunuri către servicii”, anunță
Cea mai restrictivă politică a
(Fed) și a Băncii Centrale Europene (BCE) din ultimii 15 ani se lovește de un grad ridicat de îndatorare corporatistă, construit pe marje de profit întinse.
Raportul de anul trecut se referea la modul în care o inflație mai mare va pune capăt ”superciclului de 20 de ani de rate de neplată scăzute ale companiilor”.
În raportul din acest an, Jim Reid, strategul Deutsche Bank, vorbește despre starea de incertitudine, în care pierderile din creditare cresc constant până în 2023, urmate de o deteriorare mai accentuată în 2024, pe măsură ce
intră în
Deutsche Bank: Europa se descurcă mai bine
Specialiștii de la Deutsche Bank susțin că în Europa, recesiunea nu va fi una care să afecteze grav societarea și afacerile, deoarece băncile și-au luat măsurile necesare.
Experții de la banca germană explică și cum vor fi afectate statele lumii și ce anume va produce criza economică, care va duce la recesiune.
”Indicatorul de recesiune clipește deoarece, în rândul societăților nefinanciare, unde efectul de levier este în creștere, iar acoperirea dobânzilor este în scădere, în timp ce întârzierile la plata creditelor bancare sunt în creștere, iar creditorii își înăspresc criteriile. Toate acestea sunt semnale de recesiune dovedite și de încredere, așa că, odată ce creșterile Fed își vor croi drum până la ratele de acoperire a dobânzilor corporative în cursul acestui an, este o prostie să presupunem un alt rezultat decât cel normal”, anunță analiștii economici, citat de
Efectul de levier exprimă gradul de îndatorare al unei companii.
Revista presei