Din spatele gratiilor, „contele“ Zambra visează să devină următorul președinte al României!

Așa-zisul „conte“ Zambra, pe numele său real Nicolae Mircea Iosipescu Zambra, revine în forță! După ce a avut probleme cu legea, acesta se vrea, mai nou, președintele României! Contele promite că va candida la alegerile prezidențiale din 2029, sub sloganul „Seriozitate. Respect. Acțiune“. Amintim că acesta a fost cercetat, alături de Iosipescu Zambra Mihaela și Vlădescu Milena Lorena, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, din cauza faptului că au exploatat un minor, chiar pe fiul lor, în vârstă de 13 ani, trimițându-l să cerșească. Coșmarul copilului nu se oprea însă aici. În momentele în care nu era la trimis la „muncă“, era nevoit să îndeplinească diverse sarcini pentru tatăl său și subordonații lui. Băiatul era obligat să vândă și cărți vechi, toate activitățile sale fiind supravegheate din umbră de abuzatorii săi, care, odată cu venirea serii, îi luau toate câștigurile obținute în acea zi. Celebrul Iosipescu Zambra este un client vechi al autorităților, acesta fiind închis pentru înșelăciune în dosarul „Caritas“.

„Contele“ Zambra are, mai nou, aspirații de președinte

Contele, așa cum s-a autointitulat în spațiul public, țintește din ce în ce mai sus! După ce și-a exploatat fiul de doar 13 ani la cerșit, acesta se vrea, mai nou, președintele. Așa-zisul conte și-a făcut și slogan, promițându-le românilor că îi va trata cu „Seriozitate. Respect. Acțiune“. La cum stau lucrurile pentru el, maxim ar putea deveni președintele celor încarcerați laPoarta Albă .

Zambra, ridicat de mascați, după ce și-a pus fiul să cerșească

Autointitulatul „conte“Nicolae Mircea Iosipescu Zambra , a fost reținut de procuroriidin cauza faptului că își exploata propriul fiu, în vârstă de 13 ani, trimițându-l să cerșească. Coșmarul copilului nu se oprea însă aici, în momentele în care nu era la trimis la cerșit, el era nevoit să îndeplinească diverse sarcini pentru tatăl său și subordonații lui. Băiatul era obligat și să vândă cărți vechi, toate activitățile sale fiind supravegheate din umbră de abuzatorii săi, care, odată cu venirea serii, îi luau toate câștigurile obținute în acea zi.

Autointitulatul „conte“ Nicolae Mircea Iosipescu Zambra și-a exploatat fiul minor la cerșit

Toate acestea au avut loc în perioada mai – august 2022, când victima a fost dusă la cerșit de membrii grupului la,și.

Procurorii DIICOT Constanța și mascații l-au ridicat pede acasă, pentru aceste acuzații. El a fost trimis în judecată, de procurori, alături de soție, pentru exploatarea propriului fiu.

„Contele“ vrea în politică

Se pare că viața laPoarta Albă l-a făcut pe celebrulIosipescu Zambra să își dorească, din nou, o carieră în politică. Amintim că în anii ’90, profitând de mediul politic de la acea vreme, a folosit această oportunitate pentru a-și înființa propriul partid, alături de mama sa și fochistul blocului în care locuia, devenind astfel membru fondator și președinte alPartidului Național Progresist și apoi vicepreședinte al primului parlament ce adopta legi și decrete necesare imediat dupădin decembrie 1989, anumeConsiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) .

Ajutat de AI, Zambra și-a pregătit deja și sloganul de campanie

a ocupat chiar și o funcție de parlamentar în această perioadă, fiind implicat în dosarulși închis pentru înșelăciune. În calitate de președinte de partid, el beneficia de paza și protecția, fiind documentate în numeroase fotografii, ce datează în anii aceia, escapadele lui prinunde era însoțit de ofițeri. În anul 2021 a vrut să reintre în politică, exprimându-și intenția de a candida pentru președinția partidului, împotriva luiGeorge Simion .

Sursa: https://www.replicaonline.ro/din-spatele-gratiilor-bdquo-contele-ldquo-zambra-viseaza-sa-devina-urmatorul-presedinte-al-romaniei-653076

Ultimă oră

Același autor