Doi bărbați din Constanța au fost arestați după ce au sustras dintr-un imobil un pachet de țigări și un telefon mobil. Video

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut 2 bărbați, ambii de 38 de ani, suspectați de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 18 aprilie a.c., cei în cauză ar fi pătruns în interiorul unui imobil situat în municipiul Constanța, de unde ar fi sustras un telefon mobil și un pachet de țigarete.

Ambii au fost depistați și conduși la audieri, iar în urma administrării probatoriului în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de duminică, 19 aprilie a.c., bărbații au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, 2 tineri, de 16, respectiv 20 de ani, care sunt cercetați în stare de libertate, pentru complicitate la furt calificat, au fost depistați, în flagrant delict, de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și urmează a fi predat părții vătămate.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Negru Vodă.

Sursa: https://www.replicaonline.ro/doi-barbati-din-constanta-au-fost-arestati-dupa-ce-au-sustras-dintr-un-imobil-un-pachet-de-tigari-si-un-telefon-mobil-video-655504

Ultimă oră

Același autor