Indiferent dacă ești fan Trump sau dacă îl urăști – și chiar dacă îți este indiferent tipul, trebuie să îi recunoști un lucru: Trump e spectaculos. În grandomania lui, Trump descrie tot ce face el ca fiind „minunat”, „frumos”, sau „mare” – și în bună măsură așa și este. Cel mai bun exemplu este actuala criză din Orientul Mijlociu, una 100% Marca Trump, și una care are șanse bune să marcheze finalul și prăbușirea carierei lui politice, care va fi – cum altfel? – una spectaculoasă.Primul lucru demn de observat e lipsa unei motivații concrete pentru atacarea Iranului: Mai întâi, Trump și ai lui ne-au zis că e pentru oprirea programului de arme nucleare al Iranului. Asta a ținut o zi, apoi motivul a devenit dorința SUA și Israel de a schimba regimul politic din Iran. Apoi – eliberarea poporului iranian. Apoi aceea de a distruge programul de rachete balistice. După care Marco Rubio a scăpat porumbelul: „Am atacat pentru că Israel ne-a forțat mâna!”Previzibil, nici 24 de ore mai târziu, și această variantă a fost infirmată, trombonist dar spectaculos: Informațiile secrete arătau că Iranul ar fi atacat înainte bazele SUA, înainte ca Israelul să atace – și deci înainte ca SUA să atace pentru a le-o lua înainte israelienilor care voiau să acționeze înaintea iranienilor… înainte. Sau ceva de genul ăsta.După care oficialii SUA au sărit la obiectivul de a distruge marina iraniană, apoi au revenit la varianta schimbării de regim. Întrebat despre aceasta din urmă, Trump a recunoscut, într-o conferință de presă, că SUA avea niște oameni din administrația iraniană pe care i-ar fi dorit în locul lui Kamenei – dar că și aceia au fost uciși în bombardamente. Și că speră că cine în va lua locul fostului lider suprem iranian nu va fi la fel ca acela (sau mai rău ca el).Toate aceste bâjbâieli – dincolo de faptul că sunt lipsite de substanță sau veridicitate – demonstrează cu prisosință un lucru: Lipsa oricărui obiectiv strategic. Toate declarațiile lui Trump și ale secunzilor lui arată că Războiul din Iran a fost pornit, practic… pentru că așa a vrut Trump. Dacă luăm în considerare informațiile „scăpate” în presă de comandanții militari înaintea atacului (cum că SUA nu pot câștiga acest război), poziția anti-război a vicepreședintelui Vance și a șefei Comunității de Informații (Tulsi Gabbard) și declarațiile lui Netanyahu – Trump însuși nu știe de ce a pornit acest război, demarând atacul la îndemnul premierului israelian.Momentan, analiștii optimiști speră că Trump va inventa un obiectiv deja îndeplinit – „Am eliminat pe vechiul/noul lider!”, „Am eliminat marina iraniană!”, „Am distrus complet programul nuclear (pe care îl mai distrusesem o data acum juma de an)!” etc. – va proclama victoria și va pleca acasă. Trump e capabil de asta, lucru demonstrat cu ocazia confruntării sale cu Houthi din Yemen. Atunci, Trump a lansat cu mare fanfară o campanie de bombardare a acelei țări și de protejare a traficului naval în Marea Roșie. Cu acea ocazie – complet ignorată de presa din România – a avut loc o mare bătălie. Rebelii Houthi nu au reușit să scufunde nimic, iar americanii au pierdut doar un avion. Mult mai important, însă, americanii au rămas fără rachete, incapabili să se apere pe ei înșiși – dară-mi-te traficul din Marea Roșie sau aliații din Peninsula Arabă – și s-au retras. În fața acestei înfrângeri strategice, Trump a făcut ce face de fiecare dată: A proclamat victoria! După care s-a retras din Marea Roșie, i-a lăsat în pace pe Houthi, iar traficul naval comercial ne-salvat de nimeni a fost redirecționat în jurul Africii.
Costuri și beneficii
Dacă nu aplică rapid – preferabil săptămâna aceasta – un scenariu similar, Trump va avea de cules roadele deciziei nesăbuite de a ataca Iranul: Războiul acesta este singurul din ultimii 100 de ani față de care publicul american este în opoziție, popularitatea președintelui e la pământ, iar perspectivele pentru alegerile din SUA, de la toamnă, sunt sumbre.Și mai rău, opțiunile pentru obținerea unei victorii reale în Iran sunt zero: Regimul iranian nu s-a prăbușit odată cu liderii uciși. Cu școli, maternități, parcuri și alte obiective civile bombardate, populația Iranului s-a raliat guvernului, în loc să se răscoale. Traficul în Strâmtoarea Ormuz e blocat, iar navele americane care ar fi trebuit să îl deblocheze s-au depărtat și mai mult, în Oceanul Indian, de teama atacurilor iraniene. Deși bombardamentele israelo-americane sunt fioroase, SUA nu dispune de forțe terestre cu care să poată interveni măcar pentru a debloca strâmtoarea. Iar forțele navale sunt ținute în continuare la distanță – pentru că scufundarea și a unei singure nave americane ar fi un dezastru pe care administrația SUA nu și-l permite…
Trump a mizat prestigiul Americii
Pe plan militar, rezultatele campaniei din Iran sunt dezastruoase – în ciuda răcnetelor președintelui american că „avem cea mai puternică armată din lume”: Zeci de ani, ideea unei alianțe cu SUA a fost propovăduită (inclusiv pe meleaguri dâmbovițene) pe principiul „Dacă e ceva, vin americanii să ne apere!”. Așa cum au aflat pe pielea lor statele din Golf, realitatea e un pic mai nuanțată: Bazele americane nu numai că nu au putut apăra aceste state, ci au constituit un magnet pentru atacuri (sediul Flotei a V-a din Bahrain a fost făcut una cu pământul, la fel baze din Kuweit, UAE și Arabia Saudită). Americanii atacând infrastructura petrolieră și de producere a apei din Iran, iranienii au replicat distrugând infrastructura similară din Peninsula arabă – vitală pentru statele din zonă. Piața imobiliară din statele arabe s-a dus dracului pomană. Industria lor petrolieră e ferfeniță. Rând pe rând, statele arabe au rămas fără rachete Patriot, stocuri de rachete fiind transferate în teatrul de război din Coreea, Japonia și Taiwan – ceea ce a alarmat și pe partenerii asiatici ai SUA.Pentru americani, puterea militară merge la pachet cu puterea diplomatică – dar și aceasta a fost spulberată: Pentru a doua oară în 6 luni, SUA a atacat Iranul fără declarație de război – în timp ce simula negocieri de pace. Ayatolahul Kamenei si ceilalți lideri uciși împreună cu el discutau răspunsul la propunerile americane (care ar fi trebuit prezentat două zile mai târziu, la negocierile deja programate), atunci când a căzut bomba…
Scurt ghid de auto-distrugere
Mai mult decât prestigiul de „jandarm mondial” al SUA, Trump a aruncat pe fereastră toată încrederea acordată de electoratul american: A promis că va pune capăt războaielor – dar a început un nou război. A promis că se va concentra pe bunăstarea americanilor – dar s-a angajat într-o aventură costisitoare din care SUA nu are nimic de câștigat. A promis că va eficientiza cheltuielile – dar cheltuie acum peste un miliard de dolari pe zi doar pe bombele aruncate în Iran.Deja, Trump era compromis iremediabil în rândul votanților de stânga care l-au susținut masiv în alegerile din 2024. Acum s-a lins pe bot și de sprijinul nucleului dur de susținători MAGA. La toamnă, decontul va fi unul dur și plin de consecințe – dacă Democrații câștigă ambele camere ale Congresului, șansele ca el să fie pensionat anticipat la anul pe vremea asta bat undeva spre 100%. Și dacă își pierde și sprijinul lui Netanyahu (lucru extrem de probabil dacă oprește războiul din Iran), la fel de sus bat și șansele ca Trump să încheie 2027 după gratii.Ironia sublimă e că Trump riscă toate astea pentru nimic: În ciuda știrilor tromboniste de la TV, Iranul e bine-mersi pe poziții. În timp ce la noi se difuza declarația lui Trump cu „Nu mai au marină, nu mai au conducere, nu mai au aviație, războiul e aproape sfârșit!”, Iranul transmitea că va permite chiar de azi tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz – pentru țările care expulzează ambasadorii SUA și Israel. Sună asta a declarație făcută de o țară înfrântă?
Un articol de Răzvan PETRE
Related Items: donald trump , iran , nou , SUA
Sursa: https://www.dezvaluiri.ro/dupa-arta-negocierii-trump-ar-trebui-sa-publice-si-arta-autodistrugerii/