11.4 C
Constanța
18 martie, 2026

Emiratele Arabe Unite refuză implicarea în eventuale acțiuni militare împotriva Iranului – Observator Constanța

În comunicatul oficial, diplomația emirateză a precizat că EAU nu vor oferi nici sprijin logistic pentru eventuale atacuri, reiterând că dialogul, dezamorsarea conflictelor, respectarea dreptului internațional și a suveranității statelor reprezintă cele mai eficiente soluții pentru gestionarea crizelor actuale din regiune.

Anunțul vine în contextul incertitudinii persistente privind posibilitatea unei acțiuni militare a Statelor Unite împotriva Iranului, după ce președintele american Donald Trump a declarat, săptămâna trecută, că o „armadă” americană se îndreaptă spre Golful Persic, exprimând totodată speranța că aceasta nu va fi folosită. Trump a menționat că portavionul USS Abraham Lincoln și mai multe distrugătoare cu rachete ghidate au fost trimise în Orientul Mijlociu, ca măsură de precauție.

Declarațiile liderului de la Casa Albă au fost făcute în urma discuțiilor purtate cu lideri mondiali la Forumul Economic Mondial de la Davos, Trump avertizând Teheranul în legătură cu reprimarea protestelor interne și cu reluarea programului nuclear.

Iranul se confruntă, de la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, cu un val de proteste, care, potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, s-au soldat cu moartea a mii de persoane, inclusiv civili neimplicați. Aceste organizații descriu situația drept cea mai amplă represiune de la Revoluția Islamică din 1979.

Deși Emiratele Arabe Unite găzduiesc mii de militari americani la baza aeriană Al Dhafra, situată în apropiere de Abu Dhabi, autoritățile emirateze au reafirmat că teritoriul lor nu va fi folosit pentru operațiuni militare ofensive împotriva Iranului.

Totodată, EAU își consolidează rolul diplomatic în regiune. Recent, Abu Dhabi a găzduit o întâlnire trilaterală între negociatori ruși, ucraineni și americani, o premieră de la începutul războiului din Ucraina, discuțiile vizând identificarea unor soluții pentru încheierea conflictului, în prezent blocate de disputa asupra regiunii Donbas.

Sursa: https://observatorconstanta.ro/2026/01/26/emiratele-arabe-unite-refuza-implicarea-in-eventuale-actiuni-militare-impotriva-iranului/

Ultimă oră

Același autor