6.4 C
Constanța
10 decembrie, 2024

EXCLUSIV VIDEO| ”Război” lângă Paradisul Verde. Cristian Țânțăreanu, acuzat de șantaj: ”Profită și face tot ce vrea”/ Cum reacționează omul de afaceri

Publicat: 23/05/2023, 07:00

De mai mult timp, în zona Paradisului Verde din Corbeanca se desfășoară un ”război” între câțiva proprietari de terenuri și cunoscutul om de afaceri Cristian Țânțăreanu. Problemele au apărut după ce au fost cumpărate terenuri în zonă, iar cei care le-au achiziționat au încheiat un act notarial prin care li se permitea accesul prin Paradisul Verde. Terenurile respective au fost cumpărate în anul 2019, spre sfârșitul anului, iar actul notarial între proprietari și omul de afaceri Cristian Țânțăreanu a fost încheiat în luna iulie a anului 2020.

Conform acestui act, s-a făcut un schimb de terenuri, constituindu-se și un ”drept de trecere” prin

. Totul a pornit bine la drum, numai că desfășurarea ulterioară a evenimentelor a dus la o tensionare graduală a situației, culminând cu ziua în care

a fost îndepărtat printr-o decizie judecătorească.

Însă omul de afaceri nu ar mai fi vrut ”să respecte nimic” , după aceea, construind un alt gard și punând ”piedici și în legarea conductei de gaz la rețeaua de distribuție a Distrigazului și în conexiunile electrice care trebuiau făcute, branșamentele și în absolut tot ce a putut” .

Afirmațiile îi aparțin lui Dorel Caravană, unul dintre proprietarii implicați în acest scandal care pare interminabil, și care a declarat – în exclusivitate pentru Gândul – că omul de afaceri Cristian Țânțăreanu a ”încălcat” înțelegerea pe care o semnase, a refuzat să o mai respecte și a construit un gard chiar și după ce a pierdut în instanță, iar accesul prin Paradisul Verde este, astfel, blocat, în pofida actului notarial.

Gândul a obținut, în exclusivitate, și punctul de vedere al omului de afaceri Cristian Țânțăreanu – respectând principiul audiatur et altera pars -, acesta negând toate acuzațiile care îi sunt aduse de ”partea adversă” și prezentându-și, la rândul său, argumentele.

Dorel Caravană precizează că omul de afaceri Cristian Țânțăreanu a fost chemat în fața judecătorilor, și – printr-o ordonanță președințială – controversatul gard a fost îndepărtat.

Numai că, acuză adversarul omului de afaceri, după îndepărtarea gardului și plecarea executorului judecătoresc, Cristian Țânțăreanu ar fi ”contraatacat”, a început să sape și să îndepărteze astfaltul, a săpat alte șanțuri și a montat un alt gard.

Acuzațiile lui Dorel Caravană nu se opresc, însă, aici, acesta dezvăluind că Țânțăreanu atacă ”la rupere”, punând ”piedici”, ”șantajând” și dorind să devieze drumurile, deși acestea sunt publice.

Sesizările făcute de proprietarii terenurilor la Garda de Mediu Ilfov, la Comisariatul General al Gărzii de Mediu, la Primăria Corbeanca, la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) și la Poliția Locală nu au dus, până acum, la niciun rezultat, mai spune Dorel Caravană.

Cristian Țânțăreanu susține, însă, că se află sub un adevărat ”asediu” declanșat de Dorel Caravană și de Sergiu Pantea, președintele Asociației de Proprietari și proprietarul gardului de patru kilometri, făcut cu banii a 2.500 de oameni de-a lungul timpului și care are care scop paza și protecția zonei, și în special a copiilor.

Omul de afaceri mai precizează, în exclusivitate pentru Gândul, că ”partea adversă” a acestui conflict dorește să se ”lege ilegal” la o conductă de gaze, ”noaptea, ca hoții”.

În ceea ce privește încălcarea actului notarial la care se referă Dorel Caravană, Cristian Țânțăreanu spune că există un proces pe rol, iar înțelegerea notarială a fost respectată.

Potrivit omului de afaceri, se poate ajunge, totuși, la o înțelegere, dar numai în anumite condiții, prezentate – în exclusivitate – de Gândul .

”Ne pune tot felul de piedici dânsul, ne șantajează, a vrut să devieze drumurile, primăria nu-și apără proprietatea”

În hărțile registrului agricol, precizează Dumitru Caravană, figurează două drumuri și un canal de desecare, adică drumurile D103/1, D248/1 și canalul de desecare HC 103, care este administrat de ANIF Ilfov.

Conform acestuia, întreg scenariul este unul complex, fiind vorba despre două spețe.

Prima speță este cea în care Cristian Țânțăreanu nu respectă actul notarial încheiat cu locatarii de pe strada Teatrului, prin societatea pe care o administrează, API Construcții, care deține aceste terenuri.

A doua speță este cea în care Cristian Țânțăreanu, potrivit lui Dorel Caravană, ”ocupă niște terenuri publice, face lucrări, amenajează parcare și împiedică trecerea”.

Primăria nu-și apără proprietatea, mai acuză Dorel Caravană, intrigat, ”nu-și apără terenul pe care îl administrează, pentru că acest teren este proprietatea statului, în administrarea Primăriei, o parte, și o parte în administrarea ANIF Ilfov”.

” Toate aceste probleme au început atunci când am cumpărat terenuri. Ulterior, la vreo șase luni de zile, s-a încheiat un act notarial cu domnul Țânțăreanu pentru constituirea unui drept de trecere și un schimb de trenuri. Dânsul a primit acest teren care se vede aici, pe colț – și ce este asfaltat și ce nu este -, în schimbul trecerii noastre către Paradisul Verde , pe aici, pe unde, după cum se vede, acum nu se poate trece din cauza acestui gard.

Problemele au început când s-au terminat construcțiile, pentru că în convenția încheiată se prevedea ca la încheierea construcțiilor să se desfășoare traficul pe aici, până atunci evitându-se trecerea pe acest teren, prin Paradisul Verde și, atunci, dânsul a refuzat să respecte această înțelegere și a montat un gard.

L-am dat în judecată și, printr-o ordonanță președințială, a fost îndepărtat acest gard, s-a dat o hotărâre de îndepărtare a gardului, a venit executorul și l-am îndepărtat. La nici 10 minute, dânsul a început să sape , a îndepărtat tot asfaltul care era aici – anterior, a existat asfalt, a existat o legătură între aceste două drumuri – a săpat niște șanțuri, nu s-a mai putut trece și, atunci, a început să monteze și alt gard ”, dezvăluie Dorel Caravană, în exclusivitate pentru Gândul .

”Acest gard care există acum, deși a existat o hotărâre de îndepărtare a lui. Ne pune tot felul de piedici dânsul (n.red. – Cristian Țânțăreanu), ne șantajează, a vrut să devieze drumurile – după cum se vede, efectiv le-a deviat. Aici există niște drumuri publice, recunoscute de primărie, avem documente în sensul acest . În hărțile registrului agricol, aici figurează două drumuri și un canal de desecare, adică drumurile D103/1, D248/1 și canalul de desecare HC 103, care este administrat de ANIF Ilfov”

Dorel Caravană

”O complicitate la șantaj din partea Primăriei!”

Prelungirea pe termen nelimitat a acestui ”război” care se desfășoară pe Strada Teatrului ridică, mai spune Dorel Caravană, și

legat de modul în care înțeleg reprezentanții Primăriei Corbeanca să se implice.

Drumurile publice la care se face referire – D103/1, D248/1 – sunt recunoscute de

, numai că interpelările primesc răspunsuri cu întârziere, iar aceste răspunsuri nu sunt ”la obiect”. Mai mult, pe data de 27 ianuarie 2023 a fost dată o amendă lui Cristian Țânțăreanu pentru gardul ridicat, numai că

înainte de a ajunge la destinatar.

” Din punctul meu de vedere, este clar că nu degeaba nu-și apără interesele Primăria și nu răspunde la timp interpelărilor, nu răspunde la obiect . Sunt nenumărate acte la care dânșii nu numai că răspund cu întârziere, dar au răspunsuri evazive, încearcă prelungirea situației.

Gândiți-vă că de doi ani au recunoscut existența acestor drumuri și, totuși, au aplicat o amendă, se pare, acum aproximativ o lună – mai precis, în data de 27 ianuarie au emis o amendă către dânsul doar pentru acest gard, nu pentru altceva – și aceea a stat trei săptămâni în Primărie, până să fie trimisă.

În urma presiunilor mele, acea amendă a fost trimisă, a fost primită de către domnul Țânțăreanu și, bineînțeles, contestată . Gândiți-vă că pe lângă cei doi ani care deja au trecut, or să mai treacă cine știe câți și, atunci, această situație este clar că-l avantajează doar pe dânsul. Deci este o complicitate la șantaj din partea Primăriei ”, acuză Dorel Caravană, în exclusivitate pentru Gândul .

” Sunt făcute două sesizări către Parchet, prima acum doi ani și alta acum câteva luni și Parchetul încă nu a răspuns la nimic , nu a chemat pe nimeni pentru a începe măcar o anchetă în acest sens. (…) Autoritățile nu răspund, voi da în judecată și Primăria, și toate instituțiile care nu răspund ”

Plângere penală la DIICOT. Cristian Țânțăreanu, acuzat de șantaj, primarul din Corbeanca, ”complicitate la șantaj”

În acest context tensionat, Dorel Caravană a depus și o plângere penală la DIICOT, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.

Dorel Caravană îl acuză pe omul de afaceri Cristian Țânțăreanu de ”șantaj”, iar pe primarul localității Corbeanca, Valeriu Anton, de ”complicitate la șantaj”. În aceeași plângere penală sunt acuzați de ”complicitate la șantaj” și Mihai Nedelescu (administrator al Asociației de Proprietari Complex Rezidențial Corbeanca), Dimitrescu Alexandru (dezvoltatorul de la care au fost cumpărate terenurile) și Sarcane Paul.

” Îl acuz pe domnul Țânțăreanu – Alexandru Cristian, administrator al societății API CONSTRUCȚII INVESTIȚII SRL și dezvoltator al complexului Paradisul Verde, de șantaj și pe Mihai Nedelescu (administrator al Asociației de Proprietari Complex Rezidențial Corbeanca), Anton Valeriu (primar al comunei Corbeanca), Dimitrescu Alexandru (dezvoltator) și Sarcane Paul de complicitate la șantaj.

Adresez aceasta plângere penală către DIICOT deoarece:

prejudiciul creat este foarte mare, aici fiind afectate un nr. de 17 proprietăți situate pe Str. Teatrului (…)

sunt implicate persoane publice – Țânțăreanu Alexandru Cristian și Anton Valeriu-primarul comunei Corbeanca

persoanele anterior numite au o influență foarte mare în zonă, Poliția Națională din Corbeanca refuzând să înregistreze o plângere împotriva domnului Țânțăreanu Alexandru-Cristian . Poliția venită prin apel la 112 a refuzat să ia în considerare toate elementele, cei de la Distrigaz refuză să execute lucrările, deși au aprobările necesare și, atunci când le-au fost semnalate extinderi ilegale de rețea de distribuție a gazului, au refuzat să facă vreo plângere, iar Poliția (chemată prin 112 ) a refuzat să ia act de lucrările ilegale, atât de gaz precum și de electricitate , și să înregistreze vreo plângere din partea mea și a vecinului (…), pe motiv că dacă nu reclamă companiile deținătoare ale rețelelor de distribuție, ei nu pot face nimic – refuzând ceea ce vedeau cu proprii ochi și neîncepând nici un fel de cercetare.

este implicată Primăria (n.red. – Corbeanca), care a efectuat lucrări de amenajare drum și asfaltare pe terenul privat deținut de domnul Țânțăreanu și este complicea acestuia în dorința de a modifica traseul străzii Gagului , care inițial trebuia să se intersecteze cu bulevardul Paradisul Verde, acolo unde se află sediul Asociației de Proprietari Complex Rezidențial Corbeanca (proprietate necadastrată).

este implicată ANIF ILFOV , ce administrează Hc103 (canal pentru preluarea apelor pluviale), teren în proprietatea statului și de care dispune după bunul plac domnul Țânțăreanu Alexandru-Cristian. Acesta a astupat canalul, a amenajat o rigola și pregătește terenul pentru parcare, a îngrădit terenul fĂră drept, ca și cum ar fi în proprietatea dansului și a folosit toată aceasta zonă după bunul plac de foarte mult timp.

toți cei anterior numiți, Țânțăreanu Alexandru-Cristian, Anton Valeriu, Mihai Nedelescu, Sarcane Paul, Dimitrescu Alexandru constituie un grup infracțional, grup infracțional organizat neatacându-se în vreun fel, ba dimpotrivă, acoperindu-se unul pe altul și neintervenind în vreun fel pentru rezolvarea situație i” , se precizează în plângerea penală depusă de Dorel Caravană la DIICOT.

Trebuie menționat și că, în urma sesizărilor făcute de Dorel Caravană la Distrigaz Sud, acesta a fost informat că aspectele prezentate au fost analizate.

” Vă informăm că la data prezentei se întreprind demersuri în vederea stabilirii unor noi demersuri în vederea stabilirii unei noi soluții de alimentare privind amplasarea conductei de distribuție a gazelor naturale , a extinderii de conductă în care se va conecta branșamentul dumneavoastră, în vederea continuării procesului de racordare. Ulterior punerii în funcțiune a extinderii de conductă din strada Teatrului nr. 27, se va putea efectua racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale a imobilului dumneavoastră ”, au transmis reprezentanții Distrigaz Sud.

”Cristian Țânțăreanu profită și face absolut tot ce vrea”

Dorel Caravană a mai declarat, în exclusivitate pentru Gândul , că – de-a lungul timpului – au fost sesizate Garda de Mediu Ilfov și Comisariatul General, fiind reclamat și la Poliția Locală faptul că deversarea din canalizarea de pe Artelor, în rigorile construite recent și din rigorile construite recent, ajunge în lacul Mocanu, lac închiriat de Cristian Țânțăreanu și concesionat pe 50 de ani.

Polițiștii de la Locală nu au făcut altceva decât să se urce înapoi, în mașină, spune Dorel Caravană, iar în urma controalelor de la Garda de Mediu nu s-a ajuns, deocamdată, la niciun rezultat.

” Au fost făcute mai multe sesizări către Garda de Mediu Ilfov și către Comisariatul General , pentru deversarea din canalizarea de pe Artelor, în rigorile construite recent și din rigorile construite recent, în lacul Mocanu, care este închiriat de dânsul, este concesionat pe 50 de ani de domnul Țânțăreanu.

Am reclamat către Poliția Locală acest lucru, pentru că erau chiar în fața barierei de la intrarea în Paradisul Verde, la care reacția dânșilor a fost să se urce în mașină și să plece, pentru că sunt în misiune.

În urma sesizărilor către Garda de Mediu, au venit niște controale, n-au făcut nimic deocamdată. Sunt și eu curios ce înștiințare o să primesc, pentru că le-am contestat un prim răspuns evaziv, în care efectiv își băteau joc ”, declară Dorel Caravană.

” ANIF-ul a venit aici și a săpat, să-mi arate că există o țeavă, așa-numita antubare, casetare a canalului HC 103, dar nu mi-au prezentat niciun proiect. Acest proiect n-a fost văzut de către nimeni și, mai mult decât atât, trebuie să vedem dacă există pentru acest loc, pentru această situație în teren. Dânsul (n.red.- Cristian Țânțăreanu) profită și face absolut tot ce vrea”

”Construiește pe teren public, face ce vrea pe drumuri?”

Întrebat de reporterul Gândul care ar fi scopul urmărit de Cristian Țânțăreanu în tot acesta scandal, Dorel Caravană conchide că este vorba, în ultimă instanță, de folosirea terenului ”în folos propriu”, chiar dacă în ”ecuație” sunt două drumuri publice și un canal de desecare.

În același timp, acuză Dorel Caravană, omul de afaceri Țânțăreanu a demarat și construirea unei parcări, numai că destinația drumurilor publice nu poate fi schimbată, iar ANIF a transmis că nu a emis aviz pentru construirea parcării respective.

” Scopul lui este folosirea acestui teren, care înseamnă două drumuri publice și un canal de desecare, în folos propriu. (…) Dânsul construiește pe teren public, face ce vrea pe drumuri? Sunt și eu curios cum au obținut autorizațiile – dacă le-a obținut, pentru că am primit niște înștiințări cum că ar avea ceva autorizații. Sunt și eu curios cum pe drumuri publice, a căror destinație nu poate fi schimbată, se aprobă construirea unei parcări, când terenul nu îți aparține.

Mai mult decât atât, ANIF Ilfov, prin mai multe adrese obținute de la dânșii, prin punctele de vedere emise, spun că ANIF nu a eliberat niciodată un aviz pentru construirea acestei parcări – deci sunt foarte curios cum s-au desfășurat lucrurile. Sunt nenumărate solicitări către instituții, să trimită amenda către Poliția Buftea, acum au în pază și apărare acest gard.

Amenda pe care a primit-o a contestat-o. Este o amendă proaspăt primită, pentru că, în doi ani de zile, Primăria n-a avut timp să-i dea pentru toate aceste lucrări ilegale amendă, n-a fost timp. Nu s-a achitat de nimic, pentru că dânsul nu răspunde absolut în fața nimănui ”, declară Dorel Caravană, în exclusivitate pentru Gândul.

Discuțiile dintre părțile împlicate în conflict nu au dus, încă, la niciun rezultat

Dorel Caravană a mai declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că au existat și încercări de rezolvare a acestei situații tensionate care durează de mai mult timp.

Două dintre aceste ”ședințe de negociere” s-a desfășurat chiar în sediul Asociației Paradisul Verde

” Au fost mai multe discuții. Una a fost mai cuprinzătoare, să spunem așa, în sediul Asociației Paradisul Verde, la care au participat mai mulți vecini – de fapt două. Una a fost înainte, la care au participat mai mulți și una a fost ulterior, la care au participat trei reprezentanți ai noștri și în care s-a încercat, să zicem așa, înțelegerea să ne lase să trecem, cum era prevăzut în actul notarial încheiat.

Dânsul (n.red. – Cristian Țânțăreanu) solicita să-i dăm acest teren, colțul acesta de teren, pentru a devia drumurile și atunci noi am aflat, pentru că (n.red. – de aceea) vecinul Sergiu Pantea s-a dus la Primărie și a solicitat actele de la Registrul Agricol, să vedem ce este cu acest teren cuprins între cadastrul dânsului și cel al nostru. Așa am aflat de existența acestor drumuri și, atunci, am început – cum adică, tu nu ne lași să trecem nici pe drumul public?

Dânsul bătea câmpii, efectiv, și voia doar să-i dăm acest teren și să respectăm absolut toate condițiile, adică să-i plătim pentru gaz, pentru curent, chestii la care nu are cum să ne ceară bani . Uitați aici, cum cere dânsul – și nu numai că cere, și primește – bani. Acesta este ordinul de plată și aceasta este factura emisă de API, în numele unuia dintre vecini, în care se spune: contravaloare acord racordare la rețeaua de curent electric.

Atâta timp cât Enelul are înscris dreptul în cartea funciară de a trece cu coloana de curent, nu știu în ce bază solicită dânsul acești bani și i-a și primit – văd că a emis și factura, cu TVA cu tot. Este un șantaj nesimțit, în care dânsul încearcă să facă absolut ce dorește (…) și pe terenuri care nu-i aparțin, și fără să respecte nicio lege ”, acuză Dorel Caravană, în exclusivitate pentru Gândul.

Cristian Țânțăreanu: ” Au venit să se lege ilegal în conducta noastră de gaze”

În exclusivitate pentru Gândul , omul de afaceri Cristian Țânțăreanu spune că la originea problemelor ar fi două persoane, respectiv Sergiu Pantea și Dorel Caravană.

Conflictul care pare interminabil generează ”prejudicii” tuturor celor 2.500 de locuitori ai Paradisului Verde și, acuză acesta, au fost realizate branșamente ”ilegale” la țeava de gaze și la rețeaua de apă potabilă.

” Casa asta (n.red. – îndreaptă mâna către casa respectivă), proprietar cred că este Sergiu Pantea. El este președintele Asociației de Proprietari și proprietarul gardului de patru kilometri, făcut cu banii a 2.500 de oameni de-a lungul timpului, și care are rol paza și protecția zonei și în special a copiilor – aici fiind o zonă în care se strâng sute de copii, 400, 500, 600 de copii . E secretar de stat, ceva, m-a sunat tot Guvernul, s-a dus la Primărie, la primar, la secretarul general, m-au sunat și pe mine. Eu n-am nimic cu ei, chiar îmi pare rău.

Probabil că el este în politică, ceva – dar nu-i treaba mea, eu n-am treabă, aici este o zonă privată. Sarcina mea, ca proprietar și dezvoltator, și a lui, ca președinte de Asociație, este să avem grijă de cei 2.500 de oameni ai noștri . Pe concubina lui o cheamă Alina Petre, care se recomandă la ANAF, antifraudă, și probabil că este acolo. Dar ce avem noi, noi fraudăm ceva? Cum și-au făcut ei case, așa vile? Noi suntem persoane pe banii noștri, nu facem pe banii statului. A avut conflicte cu o grămadă de locatari, cu paza noastră.

Iar a doua familie este Caravană ăsta, este nebun de legat, dar este problema lor, nu este problema noastră . Problema noastră este că ne creează grave prejudicii. Unu, vedeți astea? Au venit să se lege ilegal în conducta noastră de gaze. Conducta de gaze este a Asociației de Proprietari și făcută cu banii celor 2.500 de oameni de aici. Toți au plătit – nu aveam nicio problemă să-i lăsăm omenește să plătească și nu fraudulos, să se lege noaptea, ca hoții. A doua treabă: dacă vedeți căminul ăsta… (n.red. – îl arată). Este un cămin de apă. Au sărit gardul noaptea, s-au legat în el și nu am știut și, luni de zile, proprietarii ăștia, care plătim apă la RAJA Constanța, la Primărie, au plătit pentru ei. Nu știu cum, întâmplător, a văzut cineva și uite cum stăm cu bolovan pe capac. Păi cum să las eu la mine în curte, pe conducta mea de gaze, plătită cu banii oamenilor, să-l las pe el? Putem să-i lăsăm contra-cost (…), să vină să ne roage”, declară, Cristian Țânțăreanu, în exclusivitate pentru Gândul.

”Actul notarial este respectat întocmai, eu nu puteam să-i dau acces, că asta este zona ANIF-ului”

Acuzat că nu a respectat o înțelegere perfectată printr-un act notarial, Cristian Țânțăreanu susține că nu este vorba despre așa ceva, iar actul notarial a fost respectat.

În momentul de față se desfășoară un proces legat de acest subiect, nefiind încă nimic stabilit printr-o sentință definitivă.

” Actul notarial este respectat întocmai, eu nu puteam să-i dau acces, că asta este zona ANIF-ului. Are acces pe drumul public și ți-am arătat planurile, poți să le și filmezi. Deci actul notarial este respectat întocmai, dar este un proces pe rol și o să dureze. Lucrările mele au autorizație de construcții toate și ce vezi aici? Ce să încalc eu la mine în curte? Asta este proprietatea mea, are 100 de hectare, stau 2.500 de oameni, o să stea 3.000 – 4.000, toată lumea este mulțumită.

Dă în judecată Primăria, a dat în judecată ANIF-ul (n.red. – Cristian Țânțăreanui se referă la Dorel Caravană). Cine a venit? Pe sute de oameni i-a pus pe drumuri, că ăștia sunt oameni de la stat, faci o reclamație, trebuie să vină – și au venit cu sutele.

Care este problema? Ar vrea să le dăm drumul, să se lege la utilitățile plătite de noi – n-ar fi o problemă, dar trebuie la toți, că dacă dai la doi, ăștia se leagă ilegal și când pleacă conducta, fiecare își trage. Ei 13 trebuie să se pună de acord, să vină să discute cu noi, cum discută cei 2.500 de oameni ”, mai spune Cristian Țânțăreanu, în exclusivitate pentru Gândul.

”În orice caz, n-o să cedăm să punem în pericol viața a 600 de copii, că aici se strâng copii. Ia uite, ce spune acolo, că este d-ăsta de artă, muzică, pian, dans – dincolo, șase, patru piscine, două semi-olimpice, terenuri de baschet, fotbal, fitness. Aici este plin de copii. La poartă, pe unde ați intrat, v-au oprit, m-a sunat că intrați. Sunt două părți păzite și copiii, dacă vedeți, când ajung acolo, n-au voie să iasă pe poartă. Păi cum să deschid eu, să ajung copiii la Oradea pe jos?”

Cristian Țânțăreanu, om de afaceri

” Aici este ordine, pace, iar ăștia n-au nicio legătură cu Paradisul Verde, sunt dincolo de gard”

Cristian Țânțăreanu mai precizează că, până acum, au fost făcute 80 de plângeri pe această temă, de către Dorel Caravană, numai că – deși ar exista o ”soluție simplă” pentru stingerea conflictului, nu se ajunge la niciun compromis.

În ultimă instanță, ”contestatarii” nu au nicio legătură cu Paeadisul Verde, mai spune omul de afaceri, fiind ”dincolo de gard”.

” A formulat 80 de plângeri (n.red. – Dorel Caravană) și, de trei ani de zile, stă ca un amărât acolo, încercând să se lege, să fure de la locatarii de aici. Penal, dacă vrei, îți fac, până să ajungi la poartă, 18 procese. Care este problema? Trebuie să și câștigi unul.

Ăia la Primărie sunt înnebuniți, că vin, le strică ședințele de Consiliu. Ori ăștia doi s-au aranjat ei, clocesc împreună , în loc să vină frumos: Domnule, cum găsim o soluție? Există, este simplă, fără să periclităm viețile și securitatea copiilor de aici și integritatea bunilor de aici.

Aici este ordine, pace, iar ăștia n-au nicio legătură cu Paradisul Verde, sunt dincolo de gard. Că vor să vină aici, îi înțeleg, suntem dispuși – că nu de ei îmi este, de ceilalți îmi pare rău ”, insistă Cristian Țânțăreanu.

”« Păi vrem apă!» Bine, trebuie să intrați în Asociația de Proprietari!”

În ceea ce privește o eventulă înțelegere amiabilă, după cîțiva ani de ”contre”, Cristian Țânțăreanu nu o exclude.

Totuși, omul de afaceri confirmă că a pus unele condiții care trebuie acceptate de ”partea adversă”.

” Condițiile sunt să pună o d-asta cu telecomandă pe telefon (n.red. – gardul să fie prevăzut cu o poartă accesată prin telecomandă), aici, ca nu cumva copiii de aici să ajungă pe jos, că o iau pe aici și nu-i mai găsești, copil de 4 ani pleacă cu trotineta – asta era una – și nici să nu intre criminali aici , cam astea sunt.

Cristian Țânțăreanu mai precizează că o astfel de propunere a fost acceptată de ”toată lumea”, numai de cei doi contestatari – Sergiu Pantea și Dorel Caravană – nu.

”Nu, nu. «Păi vrem apă!» Bine, trebuie să intrați în Asociația de Proprietari, dacă doriți. Toată lumea da, ei nu ”, încheie Cristian Țânțăreanu, în exclusivitate pentru Gândul.

Dincolo de acuzații reciproce, argumente, contraargumente și plângeri, ”spectacolul” de pe Strada Teatrului – lângă Paradisul Verde – este departe de a fi încheiat, iar fiecare parte implicată în tot acest scandal care durează de trei ani își pregătește viitoarele ”mutări” care să demonstreze, într-un final, cine are dreptate.

Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul „Focus”.

Ulterior,

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare.

Activitatea jurnalistică

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri –

23 May, 08:00

23 May, 07:58

23 May, 07:27

Ultima oră

Știri externe –

23 May, 00:35

Actualitate –

23 May, 00:19

HOROSCOP –

23 May, 00:00

Sursa: https://www.gandul.ro/exclusiv/exclusiv-video-razboi-langa-paradisul-verde-cristian-tantareanu-acuzat-de-santaj-19982928

Ultimă oră

Același autor