6.4 C
Constanța
10 decembrie, 2024

Fostul preşedinte Eximbank Ionuţ Costea, dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti – Constanţa

vineri, 17:07

Fostul preşedinte Eximbank Ionuţ Costea a fost dat în urmărire vineri, după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti – Constanţa şi nu s-a predat şi nici nu a fost găsit la domiciliu.

”Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucuresti a emis la data de 26.05.2023 un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii”, este anunţul postat pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica ”Persoane urmărite”.

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv vineri la 7 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa, în care este acuzat că ar fi primit o mită de peste 2 milioane de euro. Iniţial, Vlădescu fusese condamnat la opt ani şi şase luni de închisoare. Ionuţ Costea a fost condamnat la 6 ani de închisoare, iar în cazul lui Cristian Boureanu faptele s-au prescris. De asemenea, a fost dispusă confisarea specială a mai multor sume, fiind totodată menţinut sechestrul asupra mai multor bunuri ale condamnaţilor.

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, pentru infracţiunea de trafic de influenţă intervenind prescripţia, ceea ce a determinat încetarea procesului penal.

” În baza art. 396 alin. (1) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din Codul penal. Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 6 ?i art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din Codul penal, de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare”, a stabilit instanţa, pedeapsa iniţială fiind de 7 ani de închisoare.

Sursa: https://www.news.ro/justitie/fostul-presedinte-eximbank-ionut-costea-dat-in-urmarire-dupa-ce-a-fost-condamnat-definitiv-la-6-ani-de-inchisoare-in-dosarul-reabilitarii-caii-ferate-bucuresti-constanta-1922400726582023051721140284

Ultimă oră

Același autor