COMUNICAT DE PRESĂ:
Weekendul 14-15.02.2026 a fost pentru sportivii LPS FOCȘANI rodnic. Ei au adunat rezultate foarte bune, în toate etapele desfășurate, care pregătesc finalele Campionatelor Naționale ce se vor derula în sezonul de iarnă.
La București, s-a desfășurat Cupa României adresată seniorilor, competiție la care a participat junioara Mocanu Larisa, medaliată la această competiție cu argint la proba de 60m garduri. Sportiva este antrenată de dl. prof. Alexandrescu Gabriel.
Echipa U15 a LPS Focșani, antrenată de dl prof. Mihai Petruț, a jucat în deplasare, la Constanța, unde a repurtat victorii în cele două jocuri disputate cu CSM Constanța (65-58) și cu ACS Primo Mega Ball Pitești (76-75). Componența echipei este: Crîngașu Robert, Stoicescu Cezar, Pastia Mihnea, Cățan Vlad, Pârâiac Dragoș, Crihan David, Petroiu Radu, Oancea Rareș, Mihai Dan, Năstacă Luca, Chiriac Octavian și Coromă Rareș. Echipa U15 s-a calificat la Turneul Semifinal.
,,Cupa Mărțișorului” ajunsă la a 47-a ediție, desfășurată la Bacău, a adus 14 clasări pe podium ale tinerilor judoka ai LPS Focșani. Sportivii sunt antrenați de domnii profesori Grosu Stănică și Palade Marinel. Medaliile au fost obținute de:
Locul I: U14-Gavriliu Rareș; U16 – Acatrinei Sara, Doboș Constantin, Bonnano Giovanni;
Locul II: U16 – Cazacu Robert;
Locul III: U12 -Apetrea Mihaela; U14- Grigore Mario, Cazacu Radu, Munteanu Alexandru, Potorac Gabriel, Olaru Vlad, Vasilache David, Avădani Miruna, Sandu Miruna.
Sursa: https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/02/18/foto-rezultatele-sportivilor-lps-focsani/