În 2024 și 2025, Constanța a fost gazda unui experiment social, cultural și umanitar intitulat Gala Luminilor. Bilanțul și ecourile acestui eveniment au depășit așteptările tuturor, demonstrând că, atunci când oamenii aleg calea dreaptă a solidarității, arta și comunitatea pot deveni o forță reală de schimbare. Astfel, în 2026, acest experiment continuă: Gala Luminilor ajunge la cea de-a treia ediție.Reamintim că, în 2024, zece copii și tineri talentați, cu potențial, dar fără posibilități, au fost ajutați să parcurgă câteva etape importante pe drumul lor către destinul ales. Generozitatea participanților la Gala Luminilor a devenit astfel un reper al carității și empatiei, un spațiu în care adevărul simplu al solidarității prinde formă prin fapte. Fondurile strânse în cadrul ediției din 2025 au făcut posibilă dotarea laboratorului de design și graphic design al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, oferind astfel studenților mai multă libertate de creație și resurse reale pentru dezvoltarea lor artistică.
Ținând cont de toate aceste realizări, organizatorii – Universitatea „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Arte, Asociația „Dobrogea Luminată”, Asociația Dark Knights – și partenerii, Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța, vă invită în data deSâmbătă, 4 aprilie 2026, la Cazinoul din Constanța , la cea de-a treia ediție a Galei Luminilor.
Programul începe la ora 20:00, cu un concert extraordinar susținut de Corul Facultății de Arte, urmat de licitația lucrărilor de artă contemporană – un spectacol în sine, în care fiecare lucrare devine o poveste, o formă de lumină artistică pusă în slujba unei cauze umanitare. Seara se va încheia cu o degustare de vinuri, într-o atmosferă de eleganță și dialog cultural. Fondurile strânse în acest an prin generozitatea participanţilor vor fi direcţionate către susţinerea artei dobrogene.
Ca şi în anii trecuţi, peste 50 de artiști, personalități ale artei românești contemporane, au spus „prezent”, iar lucrările care vor fi licitate reprezintă mărturii ale talentului și creativității contemporane. Toate lucrările vor apărea într-un catalog, disponibil și în variantă online, care va fi publicat pe canalele de comunicare ale Galei Luminilor cu două săptămâni înainte de eveniment.
Eroii de anul trecut ai Galei, care au adus lumină în sufletele multor participanţi sunt artiştii: Argeșanu Claudiu, Aramă Gabriela, Achițenie Ion, Barbu Dorin, Bădescu Dalia, Baturi Nicu, Botezat Mircea Dragoș, Bulacu Aurel, Caba Anca, Caratanase Răzvan Constantin, Căpățână Septimiu, Cioplea Văduva Dorina, Cemortan Voloșin Elvira, Coiciu Maria, Coman Gheorghe, Constantinescu Mariana, Culea Loredana, Dobrin Mihaela, Dogaru Adina, Dragoș Răzvan Petrișor, Dumitrescu Marinella, Dumirescu Mircia, Edu Inga, Firică Ștefan, Florea Gabriela Elena, Frățilă Marius, Frătita Mariana, Felipov Ovidiu, Georgescu Anca, Gheorghe Constantin, Gherghinoiu Georgeta, Gherlan Cornelia, Giol Florentina, Grigore Victor, Grigorov Vasilica, Hoșbotă Bogdan, Ifrim Lacme, Ionescu Adelina Simona, Lazăr Vasilică, Lazăr Valeriu, Lazăr Natalia, Lupu Dragoș, Maier Ioana, Macri Laura, Mara Iuliana, Martoncsak Elisabeta, Matias Rafael, Midvichi Laurențiu, Mihai Florin, Militaru Alexandra, Mitu Mioara, Mocanu Florin, Moldovanu Mihai, Orbocea Elena, Parasca Alma, Pop-Negreșteanu Vasile, Radu Eva, Raportoru Eugen, Rădulea Corneliu, Rădulescu Andreea, Roco Mihaela, Rus-Pîrva Lelia, Romanescu Sînziana, Șerbănescu Alexandru, Sepi Valeriu, Simininschi Florentina, Sîrbu Florentin, Spaiuc George, Stoian Monica, Stoiciu Anastasia, Stoiciu Florin, Toth Poiată Rodica, Trandafir Andreea, Trandafir Vasile, Voicilă Drăgulescu Daniela, Zana Alexandru.
În scurt timp, Gala Luminilor s-a impus în peisajul urban ca unul dintre cele mai relevante evenimente culturale și caritabile ale Constanței. Prin intermediul artei, ea reunește domenii, generații și categorii sociale diferite, readucând în atenția comunității un adevăr esențial: acela că responsabilitatea civică, generozitatea și implicarea pot construi o societate mai luminoasă.
În acest sens, Gala Luminilor devine un spațiu al întâlnirii dintre artă și conștiință, dintre empatie și acțiune, oferind comunității un prilej de a participa activ la viața cetății și de a susține, prin gesturi concrete, viitoarele generații.
Gala Luminilor este un eveniment de înaltă ținută. Invitații sunt rugați să respecte dress code-ul impus – Black Tie – și, la primirea invitației oficiale, să confirme sau să infirme participarea, dat fiind faptul că locurile sunt nominale și limitate.
Organizată anual, Gala Luminilor își propune să concentreze energiile rațiunii, libertății și altruismului, devenind un reper al comunității și un simbol al faptului că, atunci când oamenii aleg calea dreaptă, lumina solidarității poate schimba destine.
Vă invităm, pe 4 aprilie 2026, să fiți alături de noi. Prezența dumneavoastră va însemna mai mult decât participarea la un eveniment cultural: va fi o contribuție reală la spiritul de caritate, empatie și responsabilitate care poate modela viitorul comunității noastre.
Manager Proiect : conf. univ. dr. Ovidiu Felipov ,.PR Proiect : conf. univ. dr.Alina Cristea , .
P.s. organizatoric: Pentru artiștii plastici care doresc să participe și anul acesta cu lucrări la Gala Luminilor 2026, termenul de predare al lucrărilor este 25.03.2026. Predarea lucrărilor se va face la artistul de legătură sau Ovidiu Felipov , ori prin curier la adresa B-dul Mamaia, nr. 124, Constanța, Facultatea de Arte, Constanța. Până pe 20.03.2026 trebuie trimise la adresa : 1. Poza lucrare + titlu + tehnica + dimensiune. 2. Poza artist participant. 3. CV scurt participant. Aceste informații ne sunt de folos pentru Catalogul evenimentului, ce urmează a fi printat.
și, parteneri media ai evenimentului.