”Culmea ironiei vine de la Victor Ponta care îndrăznește să facă din nou aprecieri despre ministra Oana Țoiu, spunând că ar avea o atitudine ,,anti-SUA”.
Vorbim de același fost premier Victor Ponta care se comportă ca un adevărat lobby-ist pentru China. Un fost premier care a vorbit deschis despre „parteneriat strategic” cu China, într-un moment în care multe state europene deveneau deja prudente. Politicianul care a cultivat relații personale și politice în Est, fără să explice vreodată limpede ce câștigă România din această apropiere. Cel care aștepta la rând să stea în loja unui stadion lângă Putin.
Aici suntem. Politicianul care face constant naveta în state totalitare critică un ministru care laudă aportul militarilor români alături de cei americani.
Oana Țoiu a făcut exact ce trebuie să facă un ministru responsabil: a vorbit clar despre rolul României în NATO și despre consolidarea parteneriatului cu Statele Unite. A mers în SUA și a discutat cu Marco Rubio și cu reprezentanți ai Congresului american despre interesele României și cooperarea bilaterală.
Tot Victor Ponta e și cel care a sărit imediat în apărarea fostului său șef Adrian Năstase când acesta a apărut, acum câteva luni, în celebra ,,poză a dictatorilor”, alături de Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong Un.
Așadar, când acuzațiile de „anti-SUA” vin dinspre cineva cu un trecut ca al domnului Ponta, ele spun mai mult despre autorul lor decât despre ținta criticii. Dar poate că puțină decență n-ar strica, măcar în ceasul al doisprezecelea.”, a transmis George Gima, deputat USR Constanța.