Handbalul românesc își ia rămas-bun de la una dintre marile sale campioane.Maria Scheip-Constantinescu, triplă campioană mondială și multiplă campioană națională, s-a stins din viață, anunță Federația Română de Handbal.Cu echipa națională a României a cucerit titlurile mondiale în 1956, 1960 și 1962, iar la nivel de club a scris istorie alături de Progresul Brașov și Rapid București, cu care a câștigat inclusiv Cupa Campionilor Europeni în 1964.După încheierea carierei sportive, și-a dedicat viața formării tinerelor generații, activând ca profesor de educație fizică până în anul 1990. În 2009, i-au fost recunoscute meritele prin acordarea Ordinului „Meritul Sportiv”, clasa I.