Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, care printr-o dispoziţie emisă la sfârşitul lunii trecute de
la conducerea structurii similare din judeţul Ialomiţa, a câştigat în instanţă suspendarea respectivului act administrativ.
Sentinţa dată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa nu este definitivă, putând fi contestată în termen de cinci zile de la comunicare, notează Agerpres.
„Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul Constantinescu Horia-Miron în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Dispune suspendarea executării actului administrativ constând în Ordinul nr. 538/25.06.2025 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, până la pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată acordate parţial. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanţa”, reiese din soluţia pe scurt a judecătorilor.
Decizia semnată luna trecută de preşedintele ANPC de atunci, Cristian Popescu Piedone, a fost luată în condiţiile în care Horia Constantinescu scotea în evidenţă, potrivit acestuia, numeroase nereguli constatate în urma controalelor pe care le efectua, catalogând situaţia creată de Piedone drept „o acţiune coordonată de intimidare şi reducere la tăcere”.
Conform deciziei ANPC din 25 iunie, Horia Constantinescu se mută temporar, pentru 6 luni, la conducerea CJPC Ialomiţa, „având în vedere experienţa profesională şi profesionalismul de care a dat dovadă” pe parcursul activităţii desfăşurate în cadrul CJPC Constanţa, mutare ce are drept scop „eficientizarea activităţii” şi la comisariatul ialomiţean.
Ca răspuns la decizia luată de Cristian Popescu Piedone, Constantinescu a transmis o „avertizare publică”, menţionând: „Nu mă voi opri. Iar cei care cred că tăcerea mea poate fi cumpărată sau impusă nu mă cunosc”.
Editor :