Premierul Ilie Bolojan transmite, duminică, după ce Guvernul a adoptat o ordonanţă care simplifică procedurile pentru avizarea investiţiilor, că Executivul va sprijini astfel economia, se va reduce birocraţia şi vor scădea costurile de conformare. Premierul anunţă că, de săptămâna viitoare, ordonanţa va intra în vigoare.
Premierul Bolojan spune că a fost adoptată o nouă ordonanță care are ca scop reducerea birocrației
Joi seară s-a adoptat o ordonanţă care simplifică procedurile pentru avizarea investiţiilor
Premierul arată că în şedinţa de Guvern de joi seară s-a adoptat o ordonanţă care simplifică procedurile pentru avizarea investiţiilor.
”Vom sprijini astfel economia, se va reduce birocraţia şi vor scădea costurile de conformare. De săptămâna viitoare ordonanţa va intra în vigoare” , spune premierul într-o postare pe Facebook.
Şeful Executivuui arată că măsurile au impact în 3 domenii. ”Scurtarea termenelor în vederea obţinerii avizelor de mediu pentru investiţii Pentru a construi o fabrică, de exemplu, obţinerea avizului de mediu dura luni de zile, uneori ani, dacă se contesta proiectul. Prin noile prevederi, termenele se reduc substanţial şi toată documentaţia se va depune electronic”, expică premierul.
Se introduce mai puţină birocraţie pentru investiţiile mari
Bolojan arată că, prin ordonanţă, se introduce mai puţină birocraţie pentru investiţiile mari. ”Pragul de analiză pentru investiţii creşte de la 2 la 5 milioane de euro. Mai puţine proiecte vor trebui să ceară avizarea, ceea ce înseamnă proceduri mai rapide pentru cele care rămân”, arată el.
Premierul mai afirmă că nu se mai solicită analiza suplimentară prin Consiliul Concurenţei, iar avizarea se simplifică şi termenele se scurtează şi documentele vor putea fi depuse digital. În plus, Comisia pentru examinarea investiţiilor străine nu va mai întârzia avizarea.
Ordonanţa aduce şi reguli mai simple pentru avizele de securitate la incendiu
Ordonanţa aduce şi reguli mai simple pentru avizele de securitate la incendiu. ”Pentru proiectele cu risc scăzut nu va mai fi nevoie de aviz, ceea ce va reduce semnificativ numărul de dosare. În plus, dacă instituţiile întârzie avizele, companiile vor putea primi acorduri provizorii de 60 de zile, astfel încât activitatea să nu fie blocată”, spune premierul Ilie Bolojan.
Şeful Executivului mai declară că întârzierea avizării va atrage sancţiuni pentru cei responsabili.
”Pentru proiectele repetitive (magazine, suprermarket tip, hale depozit) va fi suficient un acord unic.
Toate documentele se vor depune electronic. În felul acesta, vor putea fi procesate şi în alte judeţe, dacă într-un judeţ sunt multe proiecte. Se vor standardiza procedurile în toate judeţele” , spune el, potrivit știripesurse .