Un accident rutier grav a avut loc pe DN7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea. În incident au fost implicate două autotrenuri. O persoană a rămas încarcerată.
Pompierii militari au intervenit de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, descarcerare și acordarea primului ajutor. La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Stației de Pompieri Brezoi și Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială CBRN, precum și două ambulanțe SAJ.
La sosirea echipajelor, salvatorii au constatat că o persoană era prinsă în cabina unuia dintre autotrenuri. Intervenția a fost rapidă, iar victima a fost extrasă în stare de conștiență și predată echipajelor medicale pentru îngrijiri.
Cea de-a doua persoană implicată, șoferul celuilalt TIR, a fost evaluată de echipajul SMURD, însă a refuzat transportul la spital.