Complexul de morărit și panificație „Dobrogea” a luat naștere, din punct de vedere juridic, la data de 15 iunie 1961, actul fondator fiind Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 376/16.06.1961. La acel moment, locul în care regăsim astăzi clădirea pe care scrie “DOBROGEA” cu litere de-o șchioapă, era atunci o simplă parcelă de pământ arabil, integrată platformei industriale Palas.
Încă din prima clipă, la conducerea acestei unități economice, aflată încă în faza de proiect, au fost numițiGheorghe Muscoi , pe postul de director, în vârsta de doar 32 de ani, și ingineraOlga Bordea .
Pe atunci, funcționa și vechea Întreprindere Regională de Panificație Constanța (supranumită „Trustul”), cu sediul pe Strada General Cernat nr. 7, care aproviziona întreaga regiune cu pâine, sub conducerea directoruluiGheorghe Trandafir și a aceleiași tovarășeOlga Bordea .
Tânăra ingineră era bine înșurubată, ea fiind reprezentanta organizației Partidului Muncitoresc Român (PMR) în cadrul sectorului local de panificație. Afilierea politică conta atunci mai mult decât în zilele noastre, deoarece ne aflam într-o epocă în care, fără aprobarea partidului, nici păsările nu puteau zburau.
Astfel, pe linie politică, Olga Bordea se subordona direct primului secretar al Comitetului Regional Dobrogea, general-maior de SecuritateVasile Vîlcu , care era cel mai puternic om din regiune, cu o influență deosebită și la nivel național.
În plus, la momentul desemnării în poziția de șef peste viitoarea întreprindere, inginera Olga Bordea avea deja 10 ani de experiență în domeniul panificației. Astfel, aceasta își începuse cariera în perioada stalinistă, la Iași, în 1952, pe poziția de inginer-șef la Trustul regional de panificație. Patru ani mai târziu, în 1956, a lăsat în urmă Capitala Moldovei pentru a veni la mare, unde a fost numită într-o poziție similară la Trustul de panificație din Constanța:
„La 4 ani după naționalizare, am avut prilejul de a participa la procesul revizuirii morilor, la modernizarea și mecanizarea micilor întreprinderi. Câțiva ani mai târziu trăiam satisfacția de a fi contribuit la obținerea primei pâini cu mijloace automatizate. Mă consider un om fericit că am șansa să lucrez într-o întreprindere ca Dobrogea, cu un înalt grad de mecanizare și automatizare. Toate acestea au însemnat pentru mine a simți palpabil tehnica modernă, a urca treptele industrializării alături de ceilalți” , declara Olga Bordea într-un interviu publicat de revista, nr. 10 din 1 octombrie 1970.
Încă de la jumătatea anilor ’60, procesul de producție al Întreprinderii de Morărit și Panificație Dobrogea din Constanța a fost complet mecanizat și automatizat, în fotografiile de mai jos fiind prezentate „tehnologică de fabricare a biscuiților” și „panoul de comandă.”
Arhitect Nicolae Petrașincu
Astfel, revenind pe axa timpului, Muscoi și Bordea au fost desemnați să supervizeze construirea noului complex de morărit și panificație, chiar dacă, la începutul lunii septembrie 1961, pe terenul din Palas nu exista nimic mai mult decât liniile de marcaj ale unei viitoare fundații.
Proiectarea noului complex de la Constanța a revenit în sarcina Institutului de Proiectări al Industriei Alimentare (IPIA), instituție centrală, ce își avea sediul în București, pe Calea Victoriei nr. 126. Aici, cei din conducerea institutului l-au desemnat șef de proiect pe arhitectulNicolae Petrașincu (6 iunie 1925 – 22 septembrie 2016), un specialist deosebit de apreciat, fost student al iluștrilor profesori arhitecți din perioada interbelică: George Matei Cantacuzino, Gheorghe Simotta și Haralamb H. (Bubi) Georgescu. Cu alte cuvinte, viitorul complex din Palas ajunsese pe mâini bune.
Este momentul la care, stalinismul se întrepătrunde cu interbelicul, așa cum vom putea observa în multe dintre poveștile de succes ale anilor ’60, atunci când Partidul Muncitoresc încă mai profita de pe urma specialiștilor școliți îndecadenta epocă imperialistă”.
Astfel, arhitectul Petrașincu, de origine aromână, s-a născut la 6 iunie 1925, la București, părinții săi fiind reputatul medic Stere Petrașincu și mama sa, Efterpi (născută Papatheodossi), proveniți din familii strămutate din Crușova, care își găsiseră o nouă casă la București și la Skopje. Om de știință și medic reputat, Stere Petrașincu (1890–1968), tatăl arhitectului, a profesat timp de două decenii ca chirurg urolog la Spitalul Brâncovenesc, fiind numit președinte al Societății Române de Urologie, dar și președinte al Societății de Cultură Macedo-Română, până la instaurarea comunismului.
Hoteluri și silozuri la Constanța
Constructor a fost desemnată„I.S.C.L. Mamaia” , ale cărei echipe lucrau în paralel și la noile hoteluri din stațiune, șef de șantier și reprezentant al constructorului fiindEmanoil Bumbăcea .
Acest inginer primise dispoziție ca, în cinci luni de zile, adică până la data de 1 ianuarie 1962, să desăvârșească, gata de punere în funcțiune, moara din Palas (cu o capacitate de 250 de tone pe zi) și două silozuri, urmând ca în trimestrul al II-lea să finalizeze fabricile de pâine și biscuiți, precum și laboratorul de analiză a materiei prime. Zis și făcut, Bumbăcea s-a apucat de treabă.
În pregătirea punerii în funcțiune a noilor unități de producție, la data de 8 octombrie 1961, conducerea Întreprinderii de Morărit și Panificație Dobrogea a organizat examenul de admitere pentru pozițiile de ucenici morari. Conform anunțului publicat în ziarul localDobrogea Nouă , numărul din 6 octombrie 1961, după angajare, cei selectați urmau să își facă stagiul de ucenicie„la locul de muncă, concomitent cu frecventarea școlii profesionale, curs seral”. Mai jos regăsim acest anunț, așa cum a fost publicat la momentul respectiv înDobrogea Nouă .
În martie 1962 încep să vină și dotările tehnice, fabrica de pâine din Constanța fiind înzestrată cu utilaje noi și moderne. În paralel, Trustul Regional de Panificație Dobrogea trimite echipamente de panificație și la fabrica de pâine din Tulcea, unde sunt montate malaxoare noi și două cazane marca „Tehnofrig”.
Utilaje similare ajung și la fabricile de pâine din Hârșova, Medgidia, Cernavodă și Vasile Roaită (Eforie Sud). Pe scurt, așa a arătat începutul industrializării panificației în județul Constanța.
Fotini Teodorescu, linia continuității
Spre finalul anului 1969 este consemnată pentru prima dată prezența în cadrul întreprinderii „Dobrogea” a inginereiFotini Teodorescu , secretara Comitetului Uniunii Tineretului Cumunist (UTC) pe unitate, plasată în cadrul colectivului de conducere.
După cum era obiceiul, cei afiliați politic beneficiau și de sprijinul organelor de propagandă ale partidului, context în care și tânăra ingineră Teodorescu a făcut obiectul unor articole din presa vremii. Astfel, Fotini Teodorescu se remarcă în cadrul unei dări de seamă la nivelul organizației de bază a partidului, în cadrul căreia a luat cuvântul pentru a vorbi despre disciplina respectării proceselor tehnologice:
„În această direcție se impune, a spus vorbitoarea, ca biroul organizației de bază, toți comuniștii, să desfășoare o temeinică și permanentă muncă de educare a oamenilor în spiritul respectării, fără niciun fel de abateri, a indicațiilor date de ingineri și maiștri. Numai prin respectarea procesului de fabricație rezultat din analizele laboratorului se poate asigura o calitate corespunzătoare a pâinii” , a susținut Teodorescu, intervenția sa fiind preluată și publicată într-un material al ziaruluiDobrogea Nouă , nr. 6590 din 21.10.1969.
Asemenea ședințe, adunări și dări de seamă organizate sub umbrela partidului aveau loc cu regularitate și vizau, în primul rând, chestiuni de ideologie și mai puțin probleme concrete din spectrul economic. Pentru comuniști, ideologia venea în capul listei, toate celelalte capitole fiind subsecvente.
Finalul anilor ’70 o găsește pe Fotini Teodorescu pe fotoliul de director și, totodată, președinte al biroului executiv alConsiliului Oamenilor Muncii din cadrul întreprinderii Dobrogea, poziție din care avea o influență notabilă asupra întregului domeniu al panificației din județul Constanța.
Nu întâmplător, după ce, în 1991, întreprinderea este reorganizată din pix la nivelul guvernului, devenind societatea comercială pe acțiuni „Dobrogea” SA, fosta directoare Fotini Teodorescu reușește, în 1995, să o privatizeze. La acel moment, unul dintre administratorii întreprinderii era Stelian Duțu, cel care avea să devină consilier județean, vicepreședinte și, mai apoi, chiar președinte al Consiliului Județean Constanța (1996–2004).
Fotini Teodorescu și-a continuat activitatea debutată în anii ’60 la Întreprinderea de Panificație Dobrogea până în zilele noastre, devenind, fără îndoială, unul dintre cei mai titrați oameni de afaceri ai postcomunismului românesc și, totodată, ai Constanței. Printre altele, a deținut funcțiile de Vicepreședinte și Membru Fondator al Camerei de Comerț încă din anul 1990, anul reînființării Camerei la Constanța.
Petrașincu, de la industria comunistă la case autonome
Alegerea lui Petrașincu, în 1961, pentru proiectul noului combinat de la Constanța n-a fost câtuși de puțin întâmplătoare. Acesta era deja cunoscut ca un bun specialist în arhitectură industrială, după ce își pusese semnătura pe proiecte precum Ateliere Mecanice pentru Tractoare (1955), Fabrica de Mobilă UCECOM București (1957), devenind, din 1965, membru al Secției de Arhitectură Civilă din cadrul Uniunii Arhitecților.
Începând cu 1964, după ce Ministerul Învățământului propusese separarea școlilor generale de licee și reorganizarea capacităților și a funcțiilor noilor școli ce urmau să fie construite din 1966, Petrașincu a fost implicat în realizarea noilor tipuri de școli.
Nu în ultimul rând, în intervalul 1977-1979, Petrașincu a realizat sistematizarea platformei Institutului de Cercetări în Construcții și Economia Construcțiilor (INCERC) București.
După schimbarea de regim din 1989, chiar dacă avea deja vârsta pensionării, Petrașincu a continuat să lucreze la planșetă, de data aceasta proiectând case eficiente din punct de vedere energetic. Astfel, în noiembrie 1994, Nicolae Petrașincu a prezentat în spațiul public proiectul unei case a cărei încălzire se realizează în mare parte prin captarea energiei solare:
„Energia solară este captată printr-un sistem de pereți formați din mai multe straturi suprapuse, între care circulă aerul. La exterior se află un strat de geamuri transparente, sub care urmează un strat de tablă cutată și, în sfârșit, la interior, un strat de panouri termoizolante, din materiale ușoare – vată minerală, de exemplu – placate cu PAL sau alte tipuri de plăci aglomerate” , scria ziarul, marți, 22 noiembrie 1994, sub titlulDacă speculați efectul de seră, încălzirea casei va costa de două ori mai puțin .
În încheiere, multe rămân încă nespuse despre nașterea acestui colos industrial și despre importanța sa în ecosistemul economic al Constanței din epoca socialistă. Acest material nu își propune să epuizeze subiectul, ci marchează doar un prim pas în cercetarea unei istorii recente, insuficient explorate.