11.1 C
Constanța
16 martie, 2026

Iranul avertizează România: Folosirea bazelor sale de către SUA echivalează cu participarea la agresiunea militară

Iranul a avertizat luni România că ar putea răspunde politic și legal după ce a permis Statelor Unite să folosească baze de pe teritoriul său pentru operațiuni împotriva Iranului, transmite Iran International.

Teheranul îndeamnă toate țările să nu se implice în război, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei.

”Dacă România își pune bazele la dispoziția Statelor Unite, aceasta ar echivala cu participarea la agresiunea militară împotriva Iranului”, a afirmat Baghaei la conferința sa de presă săptămânală.

El a adăugat că o astfel de mișcare ar fi inacceptabilă conform dreptului internațional și ar implica pentru România responsabilitatea internațională.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a discutat în ședința de miercuri despre dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, iar Parlamentul a aprobat scrisoarea președintelui Nicușor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane.

Este vorba despre avioane de realimentare, echipamente de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu, a precizat Administrația Prezidențială.

Dislocarea unor echipamente și forțe militare din Statele Unite ale Americii în România ar urma să se realizeze pentru o perioadă de până la 90 de zile, au precizat surse oficiale, după ședința Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Echipamente și forțe militare americane ar urma să fie dislocate la bazele de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii. Este vorba despre un număr de aproximativ 400 – 500 de militari.

Sursa: https://www.obiectivdesuceava.ro/stiri-din-romania/iranul-avertizeaza-romania-folosirea-bazelor-sale-de-catre-sua-echivaleaza-cu-participarea-la-agresiunea-militara/

Ultimă oră

Același autor