6.1 C
Constanța
10 martie, 2026

Ivan: În următorii 10 ani, România aproape își va tripla capacitățile de producție a energiei nucleare

Acesta a participat, marți, la Paris, la Summitul pentru Energie Nucleară, în prezența președintelui Franței, Emmanuel Macron, a directorului general al AIEA, Rafael Mariano Grossi, și a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, alături de șefi de stat și de guvern, miniștri, instituții financiare internaționale și lideri din industrie.

‘În estul Europei și în zona Mării Negre, energia nu mai înseamnă doar consum. Înseamnă siguranță, competitivitate și puterea de a-ți apăra interesele într-un context internațional tot mai complicat. (…) Lumea are nevoie de tot mai multă energie. Consumăm mai mult, iar în același timp trebuie să reducem emisiile de CO2 și să facem sistemele energetice mai stabile. Energia nucleară este una dintre puținele surse capabile să acopere deficitul de energie curată: produce constant, la scară mare, cu emisii reduse și are un rol esențial în securitatea energetică. Pentru România, implicațiile sunt directe. Suntem la granița estică a Uniunii Europene, într-o regiune unde volatilitatea prețurilor se simte repede, iar securitatea energetică are efecte concrete în economie’, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că România are 60 de ani de experiență în energie nucleară și peste 30 de ani de operare în condiții de maximă siguranță și eficiență la Cernavodă, iar energia nucleară acoperă deja aproximativ o cincime din consumul național de electricitate.

‘Avem cele mai performante reactoare nucleare din lume în scoreboard-ul AIEA pentru 2026, după ce Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă s-au clasat pe locurile 1 și 3 la nivel mondial în indicatorii de performanță pentru 2025, cu un factor mediu de capacitate de peste 92%. În următorii 10 ani, România aproape își va tripla capacitățile de producție a energiei nucleare. De ce? Pentru că orice MW în plus din surse nucleare înseamnă mai multă securitate energetică și mai multă competitivitate pentru țara noastră. Pentru că, împreună cu regenerabilele, energia nucleară înseamnă libertatea de a avea un sistem energetic mai puternic, mai echilibrat și mai robust, inclusiv în momente dificile. De aceea continuăm proiectele de la Cernavodă, prin retehnologizarea Reactorului 1 și dezvoltarea Unităților 3 și 4 cu tehnologie CANDU, iar la Doicești dezvoltăm primul proiect SMR din Europa. Asta înseamnă nu doar energie produsă în România, ci și investiții, tehnologie, locuri de muncă, lanțuri de aprovizionare și șansa de a transforma proiecte strategice în dezvoltare reală’, a transmis Bogdan Ivan.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ivan-in-urmatorii-10-ani-romania-aproape-isi-va-tripla-capacitatile-de-productie-a-energiei-nucleare–1842008.html

Ultimă oră

Același autor