Jayson Papeau, eroul meciului câștigat de Unirea Slobozia pe teren propriu cu Farul Constanța, s-a accidentat grav în prima repriză a meciului de etapa trecută și a fost înlocuit în minutul 43 de Carnat.
În urma unui duel cu un fundaș de la Dinamo, fotbalistul a rămas la pământ la marginea terenului, a primit îngrijiri medicale și a revenit pe gazon dar după doar două minute a rămas întins pe gazon acuzând dureri la genunchiul piciorului drept.
La pauză Jayson Papeau a stat pe banca de rezerve cu o pungă cu gheață pusă la genunchi iar luni el a fost supus unor investigații medicale amănunțite.
Verdictul medicilor a fost fără echivoc, fotbalistul trebuie să se opereze și să parcurgă apoi o perioadă de recuperare de cel puțin 3 luni.
„A fost probabil ultimul meci al sezonului meu. Într-adevăr, ligamentul meu colateral medial este rupt, printre altele, așa că voi avea nevoie de o operație. Ar trebui să lipsesc 3 – 4 luni. Bineînțeles că este o veste foarte proastă pentru mine dar voi face tot posibilul să revin mai puternic ca niciodată. A fost o plăcere să fiu din nou în România, ne vedem!” , a transmis jucătorul printr-o postare pe Instagram.