* Iașul a găzduit ediția a VIII-a a Concursului Național „Identificare de produse tradiționale”, un eveniment care a reunit 90 de preparate înscrise de 26 de entități școlare * proiectul a readus în prim-plan rețete vechi, caiete de familie și gusturi transmise din generație în generație la final, organizatorii au publicat și ediția a II-a a volumului „Culegere cu rețete de produse tradiționale”, semn că această competiție a depășit statutul unui simplu eveniment și s-a transformat într-o arhivă vie a patrimoniului culinar
La Iași, bucătăria tradițională nu a rămas doar o temă de evocare, ci a ajuns să fie cercetată, gătită și prezentată de o nouă generație. Ediția a VIII-a a Concursului Național „Identificare de produse tradiționale”, organizată la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, a adus laolaltă elevi, profesori și specialiști din multe zone ale țării (Satu Mare, Constanța, Suceava, Botoșani, Bacău, Neamț, Alba Iulia), într-un demers care a pus în valoare nu doar gustul, ci și memoria gastronomică a comunităților.
În total, în concurs au fost înscrise 90 de preparate, venite din 26 de entități școlare, dintre care cele mai multe au fost licee. Participanții nu s-au limitat la a găti, ci au mers mai departe de atât: au căutat în cărți și caiete vechi de rețete, și-au întrebat bunicii, au documentat originea preparatelor și au încercat să demonstreze că mâncărurile prezentate au rădăcini reale în tradiția culinară românească.
Organizatorii evenimentului au fost FIRAA, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, Asociația Specialiștilor în Resurse Animale și Alimentare și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Formula aceasta a adus împreună universitatea, instituțiile publice și zona de specialitate, într-un proiect în care educația s-a întâlnit direct cu patrimoniul gastronomic.
Rețele bunicilor în vremea 2.0
În mesajul său, decanul facultății, prof. univ. dr. Daniel Simeanu, a subliniat că „această ediție a reprezentat o nouă ocazie de a fi împreună în jurul unui proiect care promovează valorile autentice și patrimoniul culinar”. El a arătat că evenimentul a fost o oportunitate importantă pentru a pune în valoare produsele tradiționale românești și pentru a încuraja păstrarea și transmiterea rețetelor autentice din generație în generație.
Conf. univ. dr. Mihaela Ivancia, prodecan al Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, a remarcat că ediția din acest an a fost cea mai amplă de până acum, cu cel mai mare număr de participanți și produse. „Unul dintre obiectivele proiectului a fost acela de a-i determina pe tineri să învețe să facă documentări serioase, dar și să se apropie de istoria trăită de bunici și străbunici, prin redescoperirea modului în care aceștia își duceau viața de zi cu zi și își pregăteau masa”, a spus Mihaela Ivancia.
La rândul său, Gabriel Vasile Hoha, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Iași, a insistat asupra bogăției și originalității bucătăriei românești, și a arătat că astfel de proiecte contribuie direct la păstrarea unei moșteniri culturale care merită redescoperite și puse în practică inclusiv prin obținerea atestatelor de produse tradiționale.
Diversitatea preparatelor intrate în proiect a arătat și amploarea acestei recuperări gastronomice. În categoria produselor de bază s-au regăsit titluri precum „Pește prăjit ș`o «Scrisoare pierdută»”, „Tocăniță de porc cu mămăliguță, aromă de duminică”, „Borș de fasole cu urzici”, „Bulz ciobănesc cu brânză de burduf, afumătură, scrijele și lapte bătut”, „Ceaun vânătoresc” sau „Chiroșul alb, povestea brânzei în aluat”. În zona deserturilor și a produselor dulci au apărut „Amandină, regina prăjiturilor de altădată”, „Colțunașii, amintiri din copilărie”, „Cornulețe cu gem de prune”, „Cușma lui Guguță”, „Găluște cu prune”, „Gomboți boierești”, „Poale-n brâu moldovenești” și „Mălai cu prune și nuci”.
După încheierea concursului, proiectul a fost dus mai departe prin publicarea ediției a II-a a volumului „Culegere cu rețete de produse tradiționale”, apărut la Iași în 2026. Cartea a reunit rețetele și poveștile produselor prezentate și a transformat munca elevilor și a profesorilor într-un document de patrimoniu, care rămâne și după ce farfuriile s-au golit, iar jurizarea s-a încheiat. La Iași, tradiția nu a fost doar expusă, ci salvată în scris.
Maura ANGHEL