Ada Vertan : „66! „Poartă-n casă!”, e cu noroc, mi-a urat cel cel mai inspirat în meșteșugul vorbelor, iubitul meu, Mihail Ispirescu!Oare unde ne vor duce, vânturile, valurile?…Am postat marea, pentru că ea seamănă foarte mult cu inimile noastre, avem furtuni, avem maree și, în adâncuri, avem și perle.Marea și cerul, cu răsăriturile lui, ne oferă spectacole eterne, dar mai măreț, e cel din interiorul sufletului”.
: La mulți ani, minunată prietenă Ada! Te îmbrățișăm cu mare drag și noi, veteranii Festivalului „Callatis”, dar și cei de la „Callatis Port” , precum și de la „lucrările” speciale care au fost și care vor veni, gândite și făcute de tine și de echipa ta de mari meșteri într-ale Culturii, Artelor și Sportului!Și un Bonus binemeritat: Pe MangaliaNews.ro ești aici, alături de noi:; la fel, și pe LitoralPress.ro: Mulțumim pentru tot, te admirăm și te iubim!