9 C
Constanța
14 martie, 2026

Liviu Brăiloiu: Să mărești taxe și impozite știe orice imbecil de la colțul străzii. Gândește economic, dacă vrei să-ți ajuți populația! Video

Vicepreședintele PSD Constanța și purtătorul de cuvânt al organizației, Liviu Brăiloiu, a declarat, în cadrul unui interviu exclusiv pentru Replica de Constanța, că data alegerilor pentru organizația județeană nu a fost încă stabilită. Acesta a precizat că există posibilitatea să își depună candidatura pentru funcția de președinte sau să facă parte din viitoarea echipă de conducere a partidului. În ceea ce privește prioritățile noii conduceri a PSD Constanța, acestea vor viza construirea unei organizații puternice, capabile să câștige alegerile locale din 2028 și, ulterior, pe cele parlamentare. El a mai spus că toți cei care acum își freacă mâinile și speră la funcții în PSD, odată cu demisia lui Felix Stroe, ar trebui întâi de toate să redevină membri de partid și să își plătească cotizația la partid.

Robert Nenciu, Liviu Brăiloiu

PSD Constanța are președinte interimar. Daniel Georgescu, confirmat de secretarul general

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PSD Constanța, Liviu Brăiloiu, a declarat într-un interviu exclusiv pentru Replica de Constanța că alegerile interne vor avea loc cel mai probabil în luna martie, în urma unui calendar stabilit de Biroul Permanent Național. El a mai precizat că, la momentul actual, PSD Constanța are un președinte interimar în persoana deputatului Daniel Georgescu.

„La momentul în care discutăm, este președintele interimar al organizației PSD Constanța, fapt confirmat de către secretarul general al Partidului Social Democrat. Se vorbea, tot la sfârșitul anului trecut, despre organizarea unor alegeri. Aceasta este altă discuție și un alt subiect. M-ați întrebat dacă astăzi este președinte interimar? Știu că și prietenul și colegul meu, Cristi Cîrjaliu, a discutat și a dezvoltat acest subiect aici. Sincer să fiu, n-am participat la acea ședință, dar confirmarea a venit din partea secretarului general al PSD. Este un document care cred că a apărut și public; dacă nu, o să-l fac eu public.

Data alegerilor la Constanța va fi stabilită de Consiliul Politic Național. Există un calendar de alegeri; probabil că mai sunt și alte organizații în România care au nevoie de alegeri. Deocamdată s-a definitivat statutul și s-a desfășurat congresul. Este o formă nouă de statut, care prevede că președinții organizațiilor locale pot candida individual, dar pentru organizațiile județene trebuie să candideze o echipă managerială, numită în statut „moțiune.

Această moțiune trebuie să prezinte publicului și alegătorilor echipa managerială, care este formată din președinte, unul sau doi prim-vicepreședinți și între 11 și 23 de vicepreședinți. Cel care dorește să fie președinte trebuie să își reunească un secretar general, să își prezinte echipa și programul politic. Acest lucru se face într-o conferință politică județeană convocată la o dată stabilită la București.

Cred că timpul este foarte scurt și nu cred că acest proiect este viabil pentru sfârșitul lunii ianuarie. În Constanța avem 70 de UAT-uri. În fiecare UAT există fie un primar, fie un șef de organizație PSD. Fiecare unitate trebuie să organizeze o conferință locală pentru a-și desemna delegații la conferința județeană. Este puțin anevoios să faci 70 de conferințe până la sfârșitul… nu cred, eu nu cred în această dată.

Suntem deja pe 26. Trebuie să se desfășoare conferințele locale, să se comunice delegații, iar abia apoi va avea loc conferința județeană. Eu cred că va fi undeva peste 60 de zile. Gândiți-vă că oamenii au servicii, nu pot sta la dispoziția ședințelor de partid. Trebuie să cauți weekend-uri în care oamenii să poată participa real, pentru a nu mai exista suspiciuni. Toți avem suspiciuni în viață și, pentru a le elimina, conferințele trebuie să se desfășoare conform statutului PSD: convocator, prezență, semnătură, cvorum, vot, proces-verbal — tot ce prevede statutul.

Eu personal mă văd activând în echipa mea. Bineînțeles că m-am gândit la o eventuală candidatură, și v-am spus asta de mult timp. Acum, pentru că s-a schimbat statutul, trebuie gândită o echipă. Între timp, toți cei interesați de această funcție poartă negocieri, cum este logic. Ați văzut, și când se formează Guvernul în România, durează o lună de zile, toată lumea negociază. Eu voi fi într-o echipă. Acum, nu știu dacă voi fi numărul 1 sau numărul 2 în acea echipă; mai jos nu mă văd, că altfel nu mă interesează” , a declarat vicepreședintele PSD Constanța Liviu Brăiloiu.

L-au criticat pe „covrigarul“ Ciolacu și l-au pus în loc pe „căldărarul“ Bolojan

Liviu Brăiloiu a afirmat că PSD Constanța are o nouă viziune și că interesul PSD este bunăstarea cetățenilor. El a precizat că românii l-au hulit pe „covrigarul“ Marcel Ciolacu pe care l-au înlocuit cu „căldărarul“ Ilie Bolojan care le-a majorat taxele și impozitele. Brăiloiu a mai precizat că PSD se află la guvernare pentru a exista un echilibru.

„Vreau să încetăm o dată cu lucrurile acestea care sunt neserioase în politică. Să nu mai vehiculăm iar nume care se pretind a fi salvatorii Constanței sau foști disidenți. Nu mă interesează. De astăzi înainte, după demisia lui Felix Stroe, începe o nouă eră la Partidul Social Democrat. O eră care are o altă viziune. Nu spun niciun cuvânt ofensator la adresa nimănui, să fie foarte clar, dar avem alte viziuni. Cei care vrem să rămânem în continuare, vrem să ducem partidul către un rezultat bun în 2028. Un partid are două obiective, iar cel mai important nu este neapărat câștigarea alegerilor, ci interesul cetățenilor. Pentru că, de fapt, asta facem: dacă nu lucrăm pentru cetățeni, ce căutăm acolo? Asta să fie foarte clar. Dacă cetățenilor, dacă vouă vă este bine, îmi este bine și mie; este o cale de consecință. Mie nu mi-a fost frică niciodată să discut realitățile așa cum sunt: nu colorate, nu „cu TVA”, nu denaturate. Când s-a bucurat tot poporul român că l-au băgat pe Dragnea la pușcărie, Dragnea a stat la pușcărie, că așa s-a decis. Și? V-au scăzut taxele? Văd că acum toată lumea se „spânzură de gât” și se „taie cu lama pe față” pentru că au taxele mari. Nu vi le-a făcut Dragnea, oameni buni!

Acela era interesul cetățeanului: să trăiești bine, să ai niște bani în buzunar. Nu ți-a spus nimeni că te lovește bunăstarea în moalele capului, dar aveai o viață decentă. Poftim, plătește acum taxele, că nu mai poți merge prin orașe astăzi fără să auzi doar despre taxe! L-au evaluat pe Ciolacu, că era „covrigar”. Bun, l-au adus pe acesta, care e „căldărar”, și uite ce v-a făcut! Gata, nu mai zice PSD-ul nimic. Păi, n-ați vrut PSD! L-ați vrut pe acesta? Luați-l, mă, pe acesta și plătiți taxele!

PSD este la guvernare pentru că, dacă nu era acum o guvernare cât de cât stabilă, aveai război în țară. Iar eu nu mai am chef, după 36 de ani de la așa-zisa Revoluție, să mai fac experimente și revoluții prin țară. Nu mai am chef de steaguri cu gaură în mijloc, de umblat pe stradă și de primit pietre în cap. Dacă mai vreți revoluție, puteți să o faceți, dar eu nu mai am nevoie de așa ceva.

Iar dacă poporul, la următoarele mișcări politice, va mai accepta această situație, înseamnă că este bine și nu avem de ce să ne mai plângem. Eu, personal, spun: „Gata, stop!”. S-a terminat. Haideți să facem lucruri serioase. Să terminăm cu ajutoarele, cu prostiile și cu hoțiile” , a afirmat Liviu Brăiloiu.

Liviu Brăiloiu

Felix Stroe nu mai vrea niciun fel de funcție în PSD

„Noi avem alegeri, avem demisii corecte, demisii asumate și prezentate presei. Demisia, în general, este un act de voință unilateral. Nu trebuie să mi-o aprobe nimeni, dar trebuie să o prezint, să se vadă că există, nu doar să o povestesc. Omul și-a depus demisia corect, decent. Are o vârstă la care oamenii tind către liniște și către relaxare; după 70 de ani de activitate, mai obosești un pic. Poate a făcut greșeli, poate a făcut lucruri bune. A fost judecat pentru greșelile lui, a fost apreciat pentru lucrurile bune, dar a avut demnitate. Și când a spus un lucru, acela a rămas făcut. Cu toate că lumea n-a crezut, el a mers înainte.

Chiar săptămâna trecută am vorbit cu Felix Stroe la telefon și mi-a zis: «Când faceți echipele astea, vă rog eu, nu mă mai cărați nici pe la BPJ, nici pe la nimeni. Lăsați-mă în pace!». Adică omul nu mai vrea nimic. Nu vrea să conducă — cum tot aud prin cafenele, că știi că politica se mai face și la cafenea — nu vrea să conducă nici din spate, nici prin interpuși. Nu vrea nimic. A zis: „Faceți ce vreți! Singurul lucru pe care vă rog, dacă am muncit și eu și am făcut lucruri bune, este să aveți grijă să nu vă bateți joc de munca mea, așa cum nici de a voastră nu trebuie să își bată cineva joc”. Mi s-a părut o dovadă de mega-decență din partea lui. Deci, PSD, în viziunea unora, acum se echilibrează. Toți așteptau să plece președintele; a plecat, poftim! La alții n-a plecat; a zis că pleacă și n-a mai plecat. Eu vreau să văd pe hârtie, negru pe alb, cum e la noi. Uită-te la degringolada politică în care se află PNL-ul, care tot timpul ne-a criticat. Nu a existat niciodată la PSD o asemenea situație: să-ți plece primarii pe bandă rulantă la pușcărie. Și, de altfel, oameni «credincioși»… poți să contești chestia asta? Că erau oameni credincioși? Păi da, ei n-au crezut niciodată că o să-i prindă! Asta este «liniștea politică»” , a spus Liviu Brăiloiu.

Disidenții din PSD să se facă membri de partid și să-și plătească cotizația, dacă vor funcții

Referitor la disidenții din PSD care după demisia lui Felix Stroe au redevenit vocali, Liviu Brăiloiu a afirmat că aceștia trebuie să redevină membrii de partid și să își plătească cotizația și apoi să aibă pretenții la funcții.

„M-ați întrebat de noua structură a PSD Constanța. Poate îmi construiesc eu o echipă, poate mă alătur unei echipe, dar vreau să vorbim despre oameni serioși. Oameni care au venit la partid și au muncit. Unii dintre cei enumerați de tine afirmă că partidul e mort, că nu mai există, că s-a terminat. Atunci de ce își mai doresc să vină la un partid cu «masa goală»? Înseamnă că ai o problemă dacă vrei acolo. Sau, dacă totuși vrei, hai să trecem de condiția elementară: măcar fii membru de partid! Unii sunt, unii nu sunt. Vino măcar la o ședință, vino într-o campanie!

Am avut campanie în 60 de zile. Știi bine că am fost în teritoriu. Am fost la Dobromir, am fost la Lumina. Toți «băiețașii» ăștia nu ne dădeau nicio șansă: «Sunteți terminați, sunteți pierduți, v-a vândut Stroe». Stroe a stat zilnic în campanie, eu am stat zilnic în campanie, Georgescu a stat zilnic. Și am câștigat două localități. Ce spun unii? «E, ați luat două sate!». Vezi că «satul» ăla e cât Cernavodă! La Cernavodă sunt 15.000 de votanți, iar la Lumina sunt tot 15.000 de votanți. Așa că mai încet cu «satul» și cu „matul». Este o unitate administrativă pe care am câștigat-o. Pentru că oamenii au văzut că, deși ne-au dat girul, nu ne-a «bătut» AUR-ul cu 60%, așa cum ni se promisese. Am câștigat noi!

Vrei să faci politică? Vrei să fii într-o echipă? Vino la muncă! E foarte simplu. Nu ți-a cerut nimeni nici bani, nici altceva; vino la muncă și, bineînțeles, plătește-ți cotizația de membru. Plătește-ți cotizația! Vezi că la partid e ieftină, e 3 lei pe lună. Plătește-o, să văd și eu că ai dat acei 3 lei înainte să comentezi și să vrei funcții în echipe. Mai întâi fă-ți o echipă, vino în fața celor 500 de membri la conferința județeană, privește-i în ochi și spune-le ce vrei să faci și ce ai făcut tu pentru partid.

Electoratul a migrat constant în România: și către PNL, și către USR, și către AUR. Toată lumea s-a tot mișcat. Și v-am mai spus: de vină pentru această migrație este dezinformarea. Nu știu cum tu, ca om, să nu ai discernământ să vezi că cel pe care ți l-ai dorit atât de mult ți-a făcut taxele de patru ori mai mari. Dacă ăsta ți-a mărit taxele așa, înseamnă o batjocură și o lipsă de respect la adresa nației române. Nu vorbesc doar de constănțeni, pentru că pe toți ne-a «bubuit» treaba asta. Și tu încă îl mai vrei pe acesta în continuare să conducă? E problema ta, dar problema este că sufăr și eu.

Gata cu treburile astea, trebuie să înceteze! Dacă nu ai o organizație sănătoasă, nu poți face nimic. Totul începe de la «celulă», ca în societate, de la familie. Dacă nu creștem organizația până în 2028, vom suferi în continuare. Gata cu poveștile astea cu ajutoarele, cu înarmările și cu toate treburile astea! Nu mai țin. Eu te ajut dacă, după ce beau apa asta, mai îmi rămâne puțină; atunci ți-o dau, că sunt om. Dar nu-ți dau apa mea de la început, ca să mor eu de sete. Trebuie să facem ce fac și alți lideri din Europa: nu pot să-ți dau ție bani ca apoi să-mi iei de patru ori mai mult pe apartament ca să-i dai altuia. Ce treabă am eu cu alții?” , a mai spus Brăiloiu.

Robert Nenciu, Liviu Brăiloiu

PSD Constanța vrea să câștige toate alegerile parțiale

Liviu Brăiloiu a mai spus că PSD Constanța este pregătit să câștige toate alegerile parțiale din județul Constanța și că în 2028 va veni cu o garnitură de candidați care să câștige alegerile.

„Am văzut câțiva parlamentari, o mână de iresponsabili, spunând că trebuie mărite pedepsele. Ce pedepse? La ce? Păi, dacă cineva vrea să comită o crimă, o face oricum, nu îl oprește cuantumul pedepsei în acel moment. Dar nu se gândește niciunul dintre acești domni parlamentari să pună bazele unui învățământ serios. Asta este cauza pentru care România este în situația actuală. Nu se gândesc să sprijine tinerii, să reintroducă în școli educația civică și educația juridică. Lipsa cunoștințelor juridice nu te exonerează de răspundere, dar nimeni nu îi învață pe copii asta. În schimb, ei vin și spun: „să mărim pedepsele”. Cu un asemenea Parlament nu ajungem nicăieri.

Eu sunt în opoziție și vreau să critic puterea! Pentru că PSD s-a opus măririi taxelor. Știi bine că, atunci când a guvernat PSD și a avut majoritate, nu a venit cu asemenea aberații. Să mărești taxe și impozite știe orice imbecil de la colțul străzii: n-ai bani, pui taxe mai multe. Gândește economic dacă vrei să-ți ajuți populația! PSD face parte din coaliție doar pentru stabilitate, așa cum am mai spus. Obiectivele noastre? În primul rând, câștigarea alegerilor locale și menținerea rezultatelor actuale. Avem 35 de primari din 70. Vom câștiga la Cernavodă, vom câștiga la Mangalia și probabil la Eforie. Mangalia este sătulă de o dinastie. La Mangalia, la fel ca și la Cernavodă, vom face o analiză, vom face sondaje, și cel mai bun candidat va fi opțiunea PSD pentru funcția de primar. Următorul pas va fi câștigarea alegerilor parlamentare. Cel mai probabil voi candidat și eu, tot la Senat pentru că acolo am mai candidat și am și fost senator. Și la nivelul municipiului Constanța avem mai multe variante, însă având în vedere că avem un viceprimar care este de foarte mult timp în administrație, care este crescut la PSD și nu este venit din altă parte, cunoaște fenomenul, este profilul unui candidat viabil pentru PSD în 2028. Dacă în 2028 facem un sondaj și vedem că avem o opțiune mai bună atunci vom analiza” , a mai declarat Liviu Brăiloiu.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

Sursa: https://www.replicaonline.ro/liviu-brailoiu-sa-maresti-taxe-si-impozite-stie-orice-imbecil-de-la-coltul-strazii-gandeste-economic-daca-vrei-sa-ti-ajuti-populatia-video-648470

Ultimă oră

Același autor