Locuri de muncă Constanța: Spitalul Orășenesc Cernavodă organizează concurs pentru mai multe posturi vacante

Spitalul Orășenesc Cernavodă organizează concurs, in conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României  nr. 1336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și prevederile art. VII  alin.1 și alin.3 din OUG 156/30.12.2024 pentru un posturile vacante de referent de specialitate gradul I în compatimentul Tehnic, muncitor I/instalator și de referent de specialitate gradul I în compatimentul Achiziții Publice și Contracte. Detaliile cheie privind postul este de referent de specialitate gradul I, în compartimentul Tehnic, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă (8 ore pe zi/40 ore pe săptămână).a)are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;b)cunoaște limba română, scris și vorbit;c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile, cu modificările și completările ulterioare;d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;h)nu a comis infracțiunile prevăzute laart. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completareaprivind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute laart. 35 alin. (1) lit. h) .Condițiile specifice sunt următoarele pentru postul de referent de specialitate gradul I, în compartimentul Tehnic: Condițiile specifice sunt următoarele pentru postul vacant de muncitor I/instalator: Condițiile specifice privind postul de referent de specialitate gradul I în compatimentul Achiziții Publice și Contracte sunt: sunt următoarele: Condițiile generale de participare sunt: a)are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;b)cunoaște limba română, scris și vorbit;c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile, cu modificările și completările ulterioare;d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;h)nu a comis infracțiunile prevăzute laart. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completareaprivind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute laart. 35 alin. (1) lit. h) .În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului de organizare a concursului, respectiv în perioada 22.04.2026 – 06.05.2026 ora 15.00, la Compartimentul Resurse Umane din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, Str. Gheorghe Doja, Nr.1°, tel: 0787.265.833.Documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs sunt următoarele: formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut laanexa nr. 2 din HG.1336/2022 ;copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute laprivind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completareaprivind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;curriculum vitae, model comun european. Candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.Concursul pentrupentru postul de muncitor I/instalator are următorul calendar procedural: Concursul pentru postul de referent de specialitate gradul I, în compartimentul Achiziții Publice si Contracte are următorul calendar procedural: Candidații se vor prezenta în sala de concurs cucartea de identitate în original . Bibliografia si tematica de concurs sunt afișate pe site-ul spitaluluiCitește și:

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/locuri-speciale-de-munca/locuri-de-munca-constanta-spitalul-orasenesc-cernavoda-organizeaza-concurs-pentru-mai-multe-posturi-vacante-935715.html

Ultimă oră

Același autor