Juniorii 2 de la HC Buzău continuă parcursul perfect în Campionatul Național, confirmând forma excelentă din acest sezon. „Lupii” s-au impus din nou, de această dată în deplasare, și rămân neînvinși în Seria B.
În etapa a 13-a, disputată sâmbătă, 14 martie 2026, buzoienii au câștigat fără emoții pe terenul celor de la CSS Medgidia, scor 44-35, după ce la pauză conduceau deja clar, 21-15. Buzoienii au controlat jocul de la un capăt la altul, demonstrând din nou că la HC se lucrează bine de tot inclusiv la nivelurile juvenile.
Cu acest succes, trupa local[ își păstrează bilanțul perfect și privește cu încredere către turneul semifinal, unde va încerca să confirme statutul de una dintre cele mai puternice echipe din competiție.
Ultima etapă din faza grupelor preliminare se va disputa miercuri, 25 martie 2026, când HC Buzău 2012 va evolua pe teren propriu împotriva formației Handbal Club OMER. „Lupii” își doresc să încheie această fază fără greșeală și să intre în fazele superioare cu moralul la cote maxime, mai ales că adversara din runda viitoare este pe locul al doilea în Seria B.
Antrenor la grupa de juniori doi este Alina Horjea, însă din echipa tehnică fac parte și Liviu Mironescu și Bogdan Manole. Anul trecut, trupa buzoiană a obținut medalia de bronz la turneul final național. De altfel, sezonul trecut HC a fost singurul club din țară medaliat la toate nivelurile: seniori, tineret, juniori 1 și 2.