Poeții din străvechea cetate a Tomisului s-au grăbit să o serbeze pe Măria Sa Poezia, înainte de ziua sa internațională, care, după cum se știe, este celebrată, în fiecare an, pe 21 martie.În după amiaza zilei de 19 martie 2026, celebrul Cenaclu Literar „Mihail Sadoveanu”, a organizat în sala „Elite” a Hotelului Militar din Constanța. evenimentul „Onor, Măriei Sale Poezia”. Într-un recital încântător din propriile creații, membrii grupării literare s-au întrecut în a-i aduce omagii Reginei Poezia. Eu am profitat de ocazie pentru a-i adresa următoarea solicitare:Cerere în două rime (adresată muzei mele, Poezia)
Fiind momentul cu urgență, Am vrut să scriu un vers sprințar, Dar Muza mea, din neglijență, S-a îmbătat cu vin Cotnar.
Mi-am spus: nu este cu decență, Să nu aduc o strofă-n dar; Ar fi un gest de impotență S-arăt că nu am pic de har.
Făcui nițică penitență, Talentul mi l-am stors barbar; Chiar m-am tratat cu contondență, Dar n-am scris un sonet măcar.
M-am înfierat cu vehemență: „De iambi și rime n-ai habar!” Dar dând dovadă de clemență, Îmi mai dădui o șansă iar.
Cu a lui Țucă eminență Nici nu visez să mă compar Căci la rondel n-am aderență, Chiar de-aș trudi un centenar.
Aș da dovadă de demență Pe-al epigramelor hotar Să intru cu impertinență, Aș fi de versuri măcelar.
De-aceea cer cu deferență: Măcar cu titlu temporar, Muza să-mi stea în abstinență, Fără clondir, fără pahar.
Sursa: https://www.mangalianews.ro/2026/03/21/maria-sa-poezia-sarbatorita-la-malul-marii-ion-tita-calin/