O maşină de lux, evaluată la 350.000 de lei, căutată de autorităţile din Franţa, a fost găsită de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa, pregătită pentru a fi exportată în Turcia.
1518 afișări
Vineri, poliţiştii de la Punctului de Trecere a Frontierei Constanţa Sud, aflaţi în incinta unui operator portuar, au verificat un autoturism, an de fabricaţie 2020, înmatriculat în Germania, adus de către un cetăţean din Belarus, în vârstă de 32 de ani.
În urma controlului, poliţiştii au constatat că maşina figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Franţa.
Autoturismul urma să fie exportat în Turcia pe o navă tip RO-RO, având ca destinaţie finală statul Kârgâzstan.
Autovehiculul, evaluat la aproximativ 350.000 lei, a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.
În acest caz, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!