„Experiența împărtășită, în timp real, a unui act de creație – care poate fi regizat și calculat, dar care este mereu diferit – rămâne forța incontestabilă a teatrului. Social și politic, teatrul nu a fost niciodată mai important pentru felul în care ne înțelegem pe noi înșine și lumea în care trăim. (…) Prin poveste, estetică, limbaj, mișcare și scenografie – teatrul, ca formă de artă totală, ne poate face să vedem ce a fost, ce este și, mai ales, ce ar putea deveni lumea noastră.”, transmit artiștii Teatrului Jean Bart Tulcea.
„Ca actor și creator de teatru, rămân un adept al puterii sale. Într-o lume tot mai divizată, mai controlată și mai violentă, provocarea noastră este să nu lăsăm teatrul să fie corupt: nici să devină o simplă afacere comercială care oferă divertisment prin distragere, nici să rămână o instituție prăfuită care doar conservă tradiții. Trebuie, în schimb, să-i hrănim puterea de a conecta oameni, comunități și culturi și, mai ales, capacitatea de a ne întreba: încotro ne îndreptăm?”, a transmis actorul Willem Dafoe, actualul Director Artistic al Departamentului de Teatru de la La Biennale di Venezia.