Mesaj RO-Alert, în nordul județului Tulcea: Există risc de cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis în jurul orei 19:10, un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea prin care informează locuitorii despre faptul ca este posibil să cadă obiecte din spațiul aerian.

Mesajul RO-Alert atenționează tulcenii că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, iar autorităţile le-au recomandat să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă.

„În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute” , se specifică în mesajul RO-ALERT.

Sursa: https://www.replicaonline.ro/mesaj-ro-alert-in-nordul-judetului-tulcea-exista-risc-de-cadere-a-unor-obiecte-din-spatiul-aerian-653278?z=l

Ultimă oră

Același autor