Informaţii noi legate de aprobarea dislocării de echipamente şi forţe militare americane în România. Dislocarea unor echipamente și forțe militare din SUA în România ar urma să se realizeze pentru o perioadă de până la 90 de zile, au precizat surse oficiale citate de Agerpres, în urma ședinței Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Echipamente și forțe militare americane ar urma să fie dislocate la bazele de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii. Este vorba despre un număr de aproximativ 400 – 500 de militari.
În cazul în care conflictul se va prelungi, prezența forțelor militare și a echipamentelor va necesita un nou acord din partea României.
Solicitarea privind cele 90 de zile a venit din partea SUA.
La Câmpia Turzii vor ajunge sisteme de observație și culegere de informații (drone), precum și echipamente de alimentare care nu pot fi găzduite în baza de la Mihail Kogălniceanu.
Sursa: https://cotidianulhd.ro/noi-detalii-americanii-disloca-si-la-kogalniceanu-si-la-campia-turzii/