-0.6 C
Constanța
5 februarie, 2025

O ambulanță aflată în misiune a lovit un pieton, la Constanța

O ambulanţă care transporta la spital un pacient aflat în stare critică a accidentat un pieton, vineri seară, pe bulevardul Al. Lăpuşneanu din municipiul Constanţa.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, doctor Claudia Tatarici, a declarat că pietonul a fost transportat cu o altă ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, iar pacientul din autospeciala implicată în accidentul rutier a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la aceeaşi unitate medicală.

„În această seară, în localitatea Constanţa, o ambulanţă SAJ care se afla într-o misiune de cod roşu, având un pacient în stare critică, şi se deplasa către spitalul judeţean a acroşat un pieton. Pacientul din ambulanţă a fost preluat de către echipajul SMURD cu medic şi transportat la spitalul judeţean, iar pietonul acroşat, care a suferit un traumatism cranian, a fost preluat de o altă ambulanţă SAJ şi transportat la spitalul judeţean”, a precizat reprezentanta SAJ Constanţa.

Conform acesteia, ambulanţa SAJ aflată în misiune avea semnalele sonore şi luminoase pornite.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, din primele cercetări efectuate a reieşit că pietonul, un bărbat, ar fi traversat bulevardul prin loc nepermis.

„Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a mai transmis IPJ Constanţa.

Cercetările poliţiştilor la faţa locului sunt în derulare.

Sursa: AGERPRES

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/ambulanta-misiune-lovit-pieton-constanta-987746.html

Ultimă oră

Același autor