2.4 C
Constanța
26 decembrie, 2024

O carte pe zi: „Isus şi Iuda”, de Amos Oz

„Tema trădării reprezintă o constantă a istoriei umanităţii. Trădătorul susţine adesea că el a fost trădat mai întâi de persoana pe care o trădează. Tocmai pentru că e o faptă detestabilă, trădătorul trebuie să-şi ofere lui însuşi o justificare, de ordin superior.” (Erri de Luca, scriitor şi eseist)

În 2014 Amos Oz a publicat romanul „Iuda” (apărut doi ani mai târziu şi în româneşte, la Humanitas Fiction) în care propunea o reabilitare istorică a lui Iuda, şi pornind de aici propune o discuţie filozofică şi politică a noţiunii de trădare. Trei ani mai tîrziu Amos oz scrie acest eseu – care va fi prima sa operă postumă – având ca punct de pornire o prelegere susţinută în 2017 la Berlin, în cadrul unei conferinţe, şi în care reia una dintre temele care l-au preocupat cu precădere în ultima parte a vieţii– aceea a trădătorului – şi căreia îi dedicase romanul Iuda.

„Relaţia profund perturbată dintre iudaism şi creştinism – consemnează editorii – îşi găseşte corespondentul în cea dintre Isus şi Iuda, relaţie regândită de Amos Oz într-o manieră intimă, din interiorul unei moşteniri culturale şi religioase pe care o împărtăşeşte cu ambii protagonişti ai poveştii biblice. Oz redeschide o temă despre care fratele bunicului său, Joseph Klausner, profesor universitar şi autor a două cărţi controversate dedicate apariţiei creştinismului, scrisese la începutul secolului XX. Detectând şi analizând cu multă delicateţe şi francheţe fisurile de la nivelul narativului Evangheliilor, eseul de faţă recuperează figura biblică a lui Iuda şi o resemnifică.”

Amos Oz – Isus şi Iuda. Eseu. Traducere de Ioana Petridean. Prefaţă de Erri de Luca. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 63 pag.89/10909

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/cultura-media/o-carte-pe-zi/o-carte-pe-zi-isus-si-iuda-de-amos-oz-21926394

Ultimă oră

Același autor