11.4 C
Constanța
9 mai, 2024

O femeie şi un bărbat au ajuns la spital după ce au fost bătuți pe o stradă din Constanța

Un conflict spontan pe o stradă din Constanța s-a încheiat cu doi oameni internați în spital. Victimele, un bărbat și o femeie, au fost găsiți de echipajele de ambulanță întinși pe asfalt. Agresorul lor este un bărbat de 37 de ani.

În jurul orei 21.50, poliţiştii de la Secţia 1 din Constanța au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe bulevardul Tomis, are loc o agresiune fizică.

Poliţiştii care au mers la faţa locului au constatat că un bărbat şi o femeie ar fi fost agresaţi fizic de un bărbat, de 37 de ani, pe fondul unui conflict spontan, a informat IPJ Constanţa.

Cele două persoane au fost transportate la spital.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei se află în custodia poliţiştilor.

În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/o-femeie-si-un-barbat-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-au-fost-batuti-pe-o-strada-din-constanta-2754543

Ultimă oră

Același autor