Organizația Femeilor Social Democrate dezaprobă categoric actele de hărțuire și violență verbală exprimate împotriva doamnelor care au participat la Școala Politică de Vară a OFSD, organizată la Mamaia în perioada 30 august-1 septembrie 2018.
Pe parcursul defășurării lucrărilor la ediția din acest an a Școlii Politice de Vară a OFSD, mai multe persoane au scandat injurii, insulte și amenințări la adresa doamnelor care participau la întâlnirile care au avut loc la Pavilionul Expozițional Constanța. Această degradare gravă a limbajului public este consecința mesajelor și gesturilor de incitare la violență exprimate de mai mulți reprezentanți ai partidelor din Opoziție.