Thrillerul„One Battle After Another” a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film la gala premiilor Academiei Americane de Film, desfășurată duminică seara la Los Angeles (luni dimineață, ora României), obținând în total șase trofee.
Saga regizată dePaul Thomas Anderson , care urmărește povestea unor revoluționari politici, a fost premiată și pentrucea mai bună regie ,cel mai bun scenariu adaptat , precum și pentrucel mai bun actor în rol secundar , distincție câștigată de.
Filmul, care intrase în competiție cu cele mai multe nominalizări, a obținut patru premii, printre care Oscarul pentrucel mai bun actor în rol principal , câștigat deMichael B. Jordan pentru interpretarea fraților gemeni Smoke și Stack.
Premiul pentrucea mai bună actriță în rol principal a fost câștigat deJessie Buckley pentru rolul din filmul, aceasta fiind prima statuetă Oscar din cariera actriței irlandeze.
La categoriacel mai bun film internațional , trofeul a revenit producției norvegiene„Sentimental Value” , care a fost nominalizată și la categoria principală.
Printre celelalte premii importante acordate în cadrul galei s-au numărat Oscarul pentrucea mai bună imagine , câștigat deAutumn Durald Arkapaw pentru filmul „Sinners”, și cel pentrucea mai bună coloană sonoră , obținut deLudwig Göransson , tot pentru „Sinners”.
Oscarul pentrucel mai bun documentar a fost câștigat de„Mr. Nobody Against Putin” , regizat de David Borenstein, Pavel Talankin, Helle Faber și Alžběta Karásková, film care documentează modul în care autoritățile ruse încearcă să influențeze percepția publică în contextul războiului din Ucraina.
La categoriaefecte vizuale , premiul a revenit filmului„Avatar: Fire and Ash” , iar producțiaa obținut trofee pentru,șimachiaj și coafură .