5.4 C
Constanța
5 martie, 2026

Pensiile magistraților, analizate în ședința CCR! Un magistrat, în concediu paternal

‘(Proiectul) anulează de facto pensiile de serviciu, creând pentru magistrații care nu îndeplinesc condițiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii reducerea până la anulare a caracterului pensiei de serviciu, iar pentru generațiile viitoare va deveni chiar inferioară celei din sistemul public de pensii. Legea încalcă independența justiției raportat la standardele statutului stabilite prin Deciziile CJUE, CEDO și ale CCR. Toate aceste instanțe au pronunțat decizii exprese și explicite care fac ca soluția legislativă să fie incompatibilă cu garantarea independenței justiției. Legea încalcă decizii anterioare ale CCR care au sancționat expres soluții normative identice cu cele cuprinse în proiectul actual și prin aceasta încalcă principiul supremației Constituției și caracterului obligatoriu al deciziilor CCR’, consideră Instanța supremă.

‘În sistemul pensiilor de serviciu, din totalul de peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, 90% aparțin sistemului de apărare și ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, polițiști, ofițeri SRI, SIE, SPP, funcționari publici cu statut special, jandarmi etc.), iar peste 10.000 aparțin celorlalte categorii profesionale (magistrați, grefieri, funcționari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic și consular al României, personal aeronautic civil navigant și personalul Curții de Conturi). Pentru plata drepturilor tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu (inclusiv ale magistraților, dar altele decât cele ale sistemului de apărare și ordine publică), bugetul necesar a fost de 2,2 miliarde de lei. Bugetul total alocat pentru plata pensiilor militare în 2024 a depășit 14 miliarde de lei. Cea mai mare parte a acestei sume este alocată de MAI, cu un buget de peste 7,36 miliarde de lei, urmat de MApN cu peste 5,5 miliarde de lei și SRI cu peste 1,08 miliarde de lei. Expunerea de motive este mai degrabă destinată comunicării publice a unui narativ neadevărat decât a fundamentării oficiale și riguroase a necesității modificării cadrului legal doar în ce privește pe magistrați’, susține ICCJ.

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/pensiile-magistratilor-analizate-in-sedinta-ccr-un-magistrat-in-concediu-paternal-927422.html

Ultimă oră

Același autor