Luni, 23 martie 2026, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, s-a desfășurat o ședință de lucru privind aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 7/2026, respectiv promovarea proiectelor de hotărâri de consiliu cuprinzând noile organigrame ale unităților administrativ-teritoriale din județul Constanța. Ca urmare, peste 1.300 de constănțeni vor rămâne fără locuri de muncă în administrația publică.
Ședința de lucru a fost convocată de prefectul Adrian-Teodor Picoiu și s-a desfășurat cu participarea șefului Serviciului Juridic și a consilierilor juridici ai instituției, reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța, respectiv secretarii generali și responsabili din domeniul resurselor umane din unitățile administrativ-teritoriale.
În cadrul întrevederii au fost oferite îndrumări în vederea aplicării noilor prevederi ale OUG nr. 7/2026 pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale și a stabilirii numărului maxim de posturi aferent anului 2026. Potrivit prevederilor OUG nr. 7/2026, reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, precum şi a instituţiilor publice locale înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative precum poliție locală, servicii publice comunitare de evidență a populației, implementare proiecte finanțate din fonduri europene, se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026. De asemenea, conform alin. 3 al art. XL din Ordonanță, autoritățile administrației publice locale au obligația ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea numărului maxim de posturi de către instituția prefectului, să adopte proiectele de hotărâri ale consiliilor locale, respectiv ale consiliilor județene cuprinzând noile organigrame. Conform prevederilor OUG nr. 7/2026, hotărârile de consiliu trebuie aibă la bază o notă justificativă detaliată, asumată de către ordonatorul principal de credite, șeful compartimentului financiar-contabil și responsabilul de gestionarea activității de resurse umane. Nota va cuprinde justificarea opțiunii unității administrativ-teritoriale și calculul impactului financiar al măsurilor adoptate. Instituția Prefectului – Județul Constanța a comunicat, pe 16 martie 2026, către unitățile administrativ-teritoriale numărul maxim de posturi pentru anul 2026.
În Constanța, ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 7/2026, numărul maxim de posturi estimat a se reduce la nivelul aparatului de specialitate a primăriilor și Consiliului Județean este de la 3858 (în anul 2025) la 2706 (în anul 2026).
Referitor la numărul total de posturi din administrația publică locală din Constanța care include și posturile alocate pentru poliție locală, evidența populației și implementarea fondurilor europene, acesta se va reduce de la 5344 (în anul 2025) la 4022 (în anul 2026).