În timp ce echipa lui Ianis Zicu sărbătorește victoria care a adus-o pe podium, cel puțin în clasamentul de moment al play-out-ului, Petrolul analizează de pe ultimele locuri partida de duminică după-amiază, pierdută cu 2 – 0 în fața formației constănțene.
Scorul a fost deschis de Tănasă, în minutul 29, iar Ișfan a mărit diferența, prin reușita din minutul 64.
La scurt timp după aceea, un incident grav l-a scos de pe teren pe fundașul constănțenilor, Lucas Pellegrini, care a suferit o fractură de tibie la piciorul stâng, după ce a comis un fault dur asupra lui Ricardinho.
După meciul de astăzi, Farul este pe locul 3 în play-out, cu 22 de puncte, iar Petrolul abia pe 7, cu numai 16.
Următoarea partidă a ploieștenilor este programată sâmbătă, la ora 15.00, contra Metaloglobus, meci care va fi jucat de asemenea în deplasare.
Sursa: https://actualitateaprahoveana.ro/sport/71849-petrolul-start-cu-stangul-in-play-out