6.2 C
Constanța
14 martie, 2026

Polițistii din cadrul IPJ Constanța au desfășurat activități de prevenire a înșelăciunilor în rândul persoanelor vârstnice

La data de 12 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Siguranţă Şcolară şi Prevenirea Criminalităţii au desfăşurat o serie de activități de informare și prevenire a furturilor şi înşelăciunilor în rândul persoanelor vârstnice din municipiul Constanţa.

Având în vedere faptul că seniorii reprezintă o categorie vulnerabilă în faţa unor astfel de infracţiuni, poliţiştii le-au prezentat acestora principalele moduri de operare şi le-au oferit recomandări pentru a evita să devină victime acestor tipuri de fapte.

În cadrul discuţiilor, vârstnicii au fost sfătuiţi:- să nu permită accesul în locuinţă persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul invocat (verificări tehnice, ajutoare sociale, vânzări de produse etc.);- să nu ofere bani sau bunuri unor persoane care pretind că reprezintă diverse instituţii sau companii, fără a verifica în prealabil identitatea acestora;- să manifeste prudenţă în cazul apelurilor telefonice prin care li se solicită bani sub pretextul că o rudă ar fi fost implicată într-un accident sau ar avea nevoie urgentă de ajutor („metoda accidentul”), iar în astfel de situaţii, să nu se lase presaţi de urgenţa invocată şi să verifice informaţia, contactând direct ruda sau alte persoane apropiate;- să nu comunice la telefon date personale, bancare sau informaţii despre sume de bani deţinute în locuinţă.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să discute cu membrii vârstnici ai familiei despre aceste metode de fraudă şi să îi încurajeze să fie prudenţi în relaţia cu persoane necunoscute.

Sursa: https://www.replicaonline.ro/politistii-din-cadrul-ipj-constanta-au-desfasurat-activitati-de-prevenire-a-inselaciunilor-in-randul-persoanelor-varstnice-652567?z=p

Ultimă oră

Același autor