Premierul Ilie Bolojan a reacţionat luni seară după decizia PSD de a-şi retrage sprijinul politic şi a calificat votul social-democraţilor drept o decizie „complet greşită şi total iresponsabilă” pentru România. Şeful Executivului a transmis, de la sediul PNL, că îşi va continua mandatul şi că Guvernul va rămâne în funcţie pentru a asigura stabilitatea într-o perioadă complicată din punct de vedere economic şi internaţional.
„Am luat act de decizia complet greșită și iresponsabilă a PSD față de România, nu față de o persoană. De ce spun asta? În vara anului trecut, într-o situație complicată pentru România, am format o coaliție pe baza unui program de redresare care se baza pe trei elemente să facem ordine în finanțele țării, pe buna guvernare și pe respectul fe de cetățeni. Ceea ce vedem astăzi înseamnă periclitarea finanțelor țării noastre, înseamnă aruncarea în aer a guvernării, totul făcut într-o lipsă de total respect față de cetățenii țării noastre.”
Bolojan a susţinut că măsurile adoptate până acum au fost asumate de toate partidele din coaliţie şi a acuzat PSD că încearcă să se delimiteze de decizii pe care le-a acceptat anterior. În declaraţia sa, premierul a insistat că reducerea risipei, eficientizarea statului, atragerea fondurilor europene şi o guvernare corectă nu pot deveni teme negociabile.
„În toată această perioadă, toate deciziile care au fost luate au fost conform programului de guvernare, au fost asumate de către toate partidele și este total anormal să încerci să fii doar parte la decizie, dar să fugi în totalitate cu lașitate de răspundere a deciziilor pe care le ai și sunt câteva lucruri care în toată această perioadă nu au fost negociabile și nu cred că trebuie să fie negociabile nici în perioada următoare, pentru că este singura condiție pentru a crea condiții pentru dezvoltare pentru cetățenii țării noastre, să reducem risipa, să facem un stat mai eficient, să susținem investițiile prin atragerea fonduri europene și să guvernăm corect și cinstit pentru cetățenii țării noastre. Ori ceea ce s-a întâmplat în aceste zile practic arată că PSD nu este de acord cu aceste principii.”
Premierul a mai afirmat că decizia PSD este cu atât mai gravă cu cât vine pe fondul unui context internaţional tensionat şi al dificultăţilor bugetare cu care se confruntă România. El a invocat stagnarea economiei europene, efectele războiului din Golf şi presiunea deficitului, spunând că într-un astfel de moment un guvern responsabil ar trebui să întărească economia, nu să provoace instabilitate.
„În aceste condiții, având în vedere responsabilitatea pe care o am și o avem față de țara noastră, vom continua să asigurăm guvernarea țării noastre în așa fel încât să trecem cu bine peste această perioadă complicată pentru țara noastră. În plus, este o decizie iresponsabilă, ținând cont și de contextul internațional, pentru că avem o suprapunere de crize care înseamnă că, pe lângă problemele care vin din stagnarea economiei europene din ultimii ani, avem criza generată de Războiul din Golf, avem problemele noastre de deficit și orice om de stat care se considere responsabil în această perioadă caută să-și întărească țara și economia și nu să o slăbească, așa cum se întâmplă prin deciziile pe care le-a luat PSD-ul și tot ce au făcut în aceste zile, mințindu-și electoratul.”
Ilie Bolojan a respins şi ideea unei retrageri din funcţie şi a spus că va continua să îşi exercite atribuţiile de premier. Mesajul său a inclus şi un apel către susţinătorii care i-au transmis în cursul serii mesaje publice de susţinere, pe care le-a interpretat ca un sprijin pentru „România modernă” şi „România onestă”.
„Așa cum v-am spus în continuare, voi continua să-mi exercit mandatul de premier, lucrând pentru cetățenii țării noastre, în așa fel încât să asigurăm stabilitatea guvernării, să facem ceea ce trebuie pentru România.”
„De asemenea, aș închide această declarație cu mulțumiri pentru cei care în această seară și pe rețelele sociale mi-au adresat sprijinul lor, mi-au arătat susținere, considerând că nu este un sprijin pentru o persoană și este sprijinul pentru România modernă, pentru România onestă, pentru o Românie fără privilegii, fără sinecuri. Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru susținere.”