Publicat la 2 iunie 2023, 17:29
Ultima modificare în 2 iunie 2023, 18:14
Cristina D., o tânără în vârstă de 23 de ani, a ajuns în fața magistraților după ce a nenorocit cel puțin o tânără minoră, injectându-i buzele pentru a i le mări. Nu este primul caz de acest gen, în care cosmeticienele din saloanele de cartier își depășesc competențele, ba chiar au existat și indivizi care s-au dat medici cu parafă înainte de a le mutila pe tinerele credule. Însă și mai rău, se pare, este că inclusiv absolvenții de Medicină invadează această specialitate, a chirurgiei estetice, deși au terminat rezidențiate în ginecologie sau oftalmologie.
Chirurgia estetică și intervențiile non-invazive din acest domeniu sunt tot mai căutate de români, dar și de străini prin turism medical, devenind o ramură medicală foarte profitabilă. Doi mililitri de
injectat în buze sau în riduri îi costă pe clienți între 2.000 și 2.600 de lei. Efectul de estompare/umplere/ volumizare nu durează mai mult de 3 luni, astfel că plata acestor sume de către doritorii de întinerire devine o constantă.
Prețul la salonul de unghii era de 4 ori mai mic
Profiturile mari i-au atras astfel pe mulți nespecialiști să intervină asupra unor persoane naive, cu proceduri minim invazive la prețuri imbatabile. Ca și în cazul amintit, în care Cristina D. punea unghii false și tatua sprâncene, dar mărea și buze prin injectare, clientele sunt persoane care nu își permit serviciile unei clinici de renume. Cosmeticiana cerea 600 de lei pentru
Potrivit Societății Române de Chirurgie Estetică, nu doar cosmeticienele și indivizii dubioși își întrec limita cunoștințelor în domeniul medical, ci și medici în toată regula – dar de specialități care nu oferă nicio pregătire în acest sector.
„Atenție la impostori!”, avertizează
Jianu, explicând că „modificările trăsăturilor în scop estetic trebuie realizată doar de către un specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă”.
„Dintre cele mai frecvente specialități care își depășesc competența li realizează modificări de trăsături umane în scop estetic sunt: dermatologia (prin definiție tratează
boli de piele), stomatologia (prin definiție se ocupă exclusiv de dinți), dar sunt și cazuri de oftalmologi care se ocupă de „măriri de buze”, medici de medicină generală, chirurgi de chirurgie abdominală, ginecologi etc.”, susține președintele SRCE, dr. Dana Jianu.
Pentru ca pacientul să fie în siguranță, trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiții, transmite Societatea Română de Chirurgie Estetică:
1. Locul în care se desfășoară intervenția trebuie să fie o unitate sanitară cu aviz de la
2. Unitatea sanitară trebuie să aibă dotările și echipamentele necesare pentru îndeplinirea în siguranță a intervenției.
3. Persoana care execută intervenția trebuie să fie medic și, mai mult decât atât să aibă specialitatea și aviz de liberă practică care-i permite să realizeze legal acele intervenții, în virtutea cărora poate despăgubi pacientul în caz de malpraxis.
Există un telefon unde oamenii pot face reclamații
„În cazul în care există dubii că persoana care execută intervenții nu este medic, publicul poate ș i are ș i datoria de a suna la Serviciul de Urgen ț e 112 ; în felul acesta se pot opri acțiunile sale iresponsabile care pot cauza vătămări corporale și îmbolnăviri.
Consecințele pot fi foarte grave: sluțiri, infecții localizate sau generalizate, acute sau cronice, hepatită, HIV/SIDA, necroze, afectări ale vederii, orbiri). SRCE pune la dispoziție publicului telefonul verde pentru ca pacienții vătămați să solicite sprijinul: 0733605221”, transmite președintele societății.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa
Revista presei