12.9 C
Constanța
5 martie, 2026

Primăria Constanța atacă decizia prin care doi soți au obținut peste 500 mp de teren prin uzucapiune în cartierul Km 5

Litigiul dintre municipalitate și doi locuitori ai cartierului Km 5, soțiiși, a intrat în faza de apel. Primarul Municipiului Constanța a contestat hotărârea Judecătoriei prin care celor doi reclamanți le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra unui teren de aproape 500 mp, pe care aceștia s-au stabilit înainte de Revoluție.

Dosarul nr.a fost înregistrat oficial în apel pe data de3 martie 2026 , urmând să fie soluționat de Secția I Civilă a Tribunalului Constanța.

Istoricul dosarului: De la „grădină în loc viran” la proprietate cu acte

Conform motivării primei instanțe, soțiișiau chemat în judecată Municipiul Constanța, solicitând să se constate că au devenit proprietari prin uzucapiunea de 30 de ani. Aceștia au explicat că s-au stabilit pe terenul respectiv (situat pe o stradă din cartierul Km 5 – Viile Noi) înainte de 1989, când zona era un loc viran folosit ca grădină.

Începând cu anul 1990, aceștia au început construcția unei case și au împrejmuit suprafața de teren, limitele proprietății rămânând neschimbate până în prezent. Deși au figurat în evidențele fiscale abia din 1995 cu mențiunea „construcție abuzivă”, aceștia au demonstrat că au posedat terenul continuu și sub nume de proprietar.

Sentința de la Fond: Victorie parțială pentru reclamanți

La data de29 decembrie 2025 , Judecătoria Constanța a admis în parte cererea soților:

Apelul Primăriei: „Știau că terenul nu le aparține”

Reprezentanții Primăriei au depus apel pe3 februarie 2026 , susținând, așa cum au făcut-o la fond, că reclamanții nu pot invoca uzucapiunea deoarece au cunoscut de la început că terenul aparține unității administrativ-teritoriale. Primăria a argumentat că regimul juridic ar fi fost unul de „preluare în folosință” și că posesia nu a fost exercitată sub nume de proprietar.

Totuși, instanța de fond a demontat aceste argumente, arătând că Primăria nu a putut prezenta niciun act (decizie de atribuire, contract de chirie) care să ateste că soțiiau fost simpli detentori precari.Tribunalul Constanța urmează să stabilească primul termen în apel. Magistrații vor reanaliza dacă posesia soțilora fost una „utilă” conform Codului Civil de la 1864 sau dacă argumentele Primăriei privind proprietatea publică/privată a statului pot bloca dobândirea terenului de către cetățeni.

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/primaria-constanta-ataca-decizia-prin-care-doi-soti-au-obtinut-peste-500-mp-de-teren-prin-uzucapiune-in-cartierul-km-5-930061.html

Ultimă oră

Același autor