20 Apr, 2026 17:04 Ana JĂRLĂIANU ZIUA de Constanta Marime text
Un certificat de urbanism a fost emis în data de 20 aprilie 2026 pentru un proiect propus pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 140 bis din municipiul Constanța, județul Constanța, însă documentul stabilește clar că investiția nu poate fi realizată în forma solicitată.Solicitantul,Ovidius Romit SRL , prin reprezentantulMusledin Feidan , a cerut documentația necesară pentru obținerea autorizației de construire a două construcții provizorii de tip cort, cu structură metalică demontabilă, destinate activităților comerciale și de depozitare.Potrivit certificatului de urbanism nr. 625, autoritatea competentă a respins posibilitatea utilizării terenului în scopul propus, motivând că amplasamentul este afectat de circulația carosabilă planificată și că este necesară dezmembrarea imobilului conform planului de zonificare funcțională și reglementărilor urbanistice aprobate prin HCL nr. 195/2025.De asemenea, documentul precizează că proiectul nu se încadrează în reglementările urbanistice în vigoare, inclusiv în ceea ce privește regimul minim de înălțime stabilit prin actul administrativ local.Certificatul de urbanism are o valabilitate de 12 luni, urmând să expire la data de 20 aprilie 2027, perioadă în care solicitantul poate analiza eventuale modificări ale proiectului în conformitate cu legislația urbanistică aplicabilă.Despre Ovidius-Romit SRL SocietateaOvidius-Romit SRL a fost fondată în anul 1991, are sediul în Municipiul Constanța, b-dul Aurel Vlaicu nr. 140 BIS, județul Constanța și are ca obiect principal de activitate „Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”.Conform, asociat unic este persoana juridicăVisto Primex SRL . Administratorul societății estePascu Radu , având un mandat pe durată nelimitată cu puteri depline.În anul 2024, firmaOvidius-Romit SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 3.806.002 lei, cu un profit de 1.406.416 lei lei, având un număr mediu de 8 angajați.Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Primăria Constanța blochează o nouă investiție din cauza lipsei unui Plan Urbanistic Zonal